La numai 27 de ani, Simona din Sibiu a fost diagnosticată cu o boală cruntă, imprevizibilă: scleroza multiplă. Dar nu a lăsat boala să-i conducă viața, așa că a dat naștere a doi copii și este în continuare o fire optimistă.

Boala aceasta, incredibil de parșivă, și-a făcut loc în viața Simonei de aproape 10 ani, iar acum femeia ne povestește prin ce-a trecut. Scleroza multiplă este o afecțiune în care corpul își atacă propriile celule, cauzând probleme la nivelul creierului și măduvei spinării. Dar se manifestă diferit de la o persoană la alta.

Printre alte afecțiuni de numără tulburări de echilibru, de vedere, auditive, dar și paralizii ale membrelor. Prima problemă în cazul Simonei a fost paralizia părții drepte a feței, după o perioadă foarte stresantă la serviciu. Un RMN a scos la iveală leziuni demielinizante pe creier, dar Simona a considerat că este o eroare medicală.

Peste un timp a născut un băiețel sănătos. „În perioada în care învăța să meargă am început să nu-l mai văd. Adică, cu unul din ochi vedeam neclar, iar în semiumbră nu reușeam să-i disting fața.“, spovestește Simona.

A făcut un alt RMN și atunci diagnosticul a fost confirmat. Un program național a ajutat-o la vremea respectivă să urmeze un tratament cu interferon pentru încetinirea evoluției bolii, care ar fi costat-o 15.000 de euro pe an.

Susținută de cei dragi

A început să caute să afle mai multe despre boală. A aflat că persoanele afectate de această boală pot duce o viață normală, dar periodic, cu o frecvență ce nu poate fi stabilită, de la luni până la ani, apar puseuri mai mult sau mai pușin agresive, fiindu-i afectată calitatea vieții. „După o perioadă de acceptare, în care am trecut și prin depresie, am început să fac haz de necaz, spunându-mi că este boală care nu mă omoară, doar îți mai pică una-alta pe drum. Trebuie să știi ce fac alte persoane aflate în aceeași situație, să cauți grupuri de sprijin și viața poate fi frumoasă, chiar și cu o astfel de boală“.

„Înveți să vezi altfel viața“

Nu după mult timp, a dat naștere unui al doilea copil, chiar dacă se afla în perioada de tratament. Își făcea griji în privința sănătății copiilor, dar a fost un moment în care s-a liniștit. „Dacă boala nu este avansată sau agresivă, copiii se nasc sănătăoși, boala nefiind transmisibilă. E greu când îi dai pe copii în leagăn și să te bucuri alături de ei când ai vertijuri, nu poți urca pe munși cu ei dacă ai deficiențe locomotorii, dar rămâi alături de ei. Poți învăța să privești lucrurile cu optimism. Eu pot, și cred că oricine poate!“, conchide Simona.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.