Am cunoscut, nu demult, o familie care a avut de înfruntat mai multe probleme de sănătate înainte de a reuși să aibă un copil. Mirela și Marius se căsătoriseră de puțin timp și își doreau un copil. Numai că el era infectat cu HIV. Ce era de făcut? Cum puteau depăși această situație?

Și-au dat seama că pe cale naturală, nu vor putea avea niciodată un copil. Au decis să apeleze la fertilizarea in vitro (FIV) singura speranță de a deveni părinți. Dar drumul nu a ost ușor deloc. „Ne-ma decis să avem un copil. Soțul meu era bolnav, așa că o concepere pe cale naturală era exclusă. Atunci ne-am gândit la această variantă, deși aveam în minte și varianta adopției. Dar am zis să încercăm mai întâi așa. Din păcate, am descoperit că nici la mine nu era totul în regulă“, povesește Mirela.

În urma mai multor investigații, am aflat că am trompele uterine blocate. Dar mai era ceva. „Aveam și o problemă endocrinologică, nivelul scăzut al hormonului de creștere. Prima procedură de FIV a eșuat. Mi-a fost fică să nu fac o depresie, și atunci am înercat să-mi revin ct mai repede“, povstește Mirela.

A urmat tratamenul

Am fost la un medic endocrinolog de la o clinică particulară din București și am urmat un tratamnt hormonal injetabil. Câteva luni de zile a făcut în fiecare zi câte o injecție, înainte de a relua procedura FIV.

După aceste luni de eforturi și incertitudine, Mirela și Marius luaseră deja decizia de a adopta, crezând că nu le este dat să conceapă un copil. Dar vestea a venit pe neașteptate: urmau să fie părinți, pentu că Mirela era gravidă. „Am fost extrem de fericiți când testul a ieșit pozitiv. Am plâns de bucurie. Nu ne venea să credem că am reușit și că vom fi părinți“, își amintește Mirela. „Dacă totul merge bine, peste două luni ne vom cunoaște bebelușa“, spune femeia. Fetița se va naște cu același medic cu care Mirel a făcut procedura de FIV.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.