„Generozitatea are efecte deosebit de benefice asupra organismului. Ajutorul acordat aproapelui atunci când acesta are cu adevărat nevoie are drept consecință o viață mai fericită, mai sănătoasă și chiar mai lungă pentru binefăcător”, spune doctorul Stephen G. Post, directorul Centrului pentru Medicini Umane, Compasiune și Bioetică de la Universitatea Stony Brook din Long Island, New York.

Cercetări recente au scos la iveală faptul că, într-adevăr, bunătatea dezinteresată este extrem de benefică pentru sănătate. Iată și câteva exemple:

Fiecare mic gest de generozitate ajută la diminuarea efectelor stresului. Potrivit unui studiu publicat de Science Daily, gesturile mărunte de amabilitate cum ar fi deschiderea unei uși sau oferirea de indicații de orientare, pot contracara impactul negativ al stresului asupra organismului. Cu alte cuvinte, gesturile frumoase ne fac brusc să ne simțim mai bine, dau vieții noastre un alt sens și ne ajută să ne debarasăm de sentimentele negative.

Actele de voluntariat reduc tensiunea arterială. Autorii unui studiu publicat de Psychology and Aging indică faptul că oamenii care fac voluntariat mai mult de 200 de ore pe an sunt mai puțin predispuși să dezvolte tensiune arterială în următorii patru ani decât cei care nu se implică în acțiuni de voluntariat. Dr. Post spune că secretul constă în minunata combinație de a rămâne activ din punct de vedere fizic și de a fi, în același timp, altruist.

Voluntariatul te ajută să trăiești mai mult, mai sănătos dacă efortul depus are la bază motive bine întemeiate. „Întotdeauna vrei să-ți folosești timpul și resursele într-un fel care să aibă sens pentru tine. Dacă activitățile de voluntariat nu se potrivesc cu stilul dvs de viață și mai ales dacă nu credeți în ele, veți fi mai puțin tentat să le continuați și deci efectele în ce privește sănătatea dvs nu vor fi la fel ca-n cazul celor care cred cu tărie în asemenea gesturi”, mai spune dr. Post

Bunătatea este benefică pentru inimă. Bio-chimistul David R. Hamilton, autorul volumului „Cinci efecte secundare ale generozității”, spune că valul de căldură emoțional asociat cu bunătatea determină eliberarea de oxitocină, așa-zisul „hormon al iubirii”. Iar această situație produce reducerea nivelului radicalilor lideri și al inflamațiilor, doi „vinovați” improtanți în ce privește bolilele de inimă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.