Cum reușește una din cele mai cunoscute regizoare din România să fie energică, creativă și bine plătită, deși are o afecțiune teribilă. „În afară de miere și sucuri naturale nu am nimic în frigider”

A locuit ani de zile pe lângă Facultatea de Drept într-o garsonieră micuță, dar cu terasă cât un apartament de trei-patru camere. Acolo soarele răsărea printre frunzele unui lămâi și apunea legănat într-un hamac. Musafirii veneau să se mire de contururile gigantice ale Casei Poporului, care îmbâcseau cerurile de la sud, plimbându-și apoi privirile importante peste verdele prăfuit al parcului Izvor sau pe deasupra acoperișurilor ciobite și găinățate ale imobilelor ultracentrale.

Avea piscină gonflabilă, grătar și multe ghivece cu verdeață comestibilă. Lângă ușa terasei prinsese rădăcini chiar în zidurile blocului și un copăcel. Ea nu a prins. Nu mai iubea și nici nu mai era iubită, așa că și-a luat, cu banii jos, garsonieră lângă Primăria Capitalei unde ascultă muzică la un pick-up turcoaz și face poze cu polaroidul.  „Când am un gând trist mă uit la poze și-mi zic ce viață faină am”, îmi scrie ea într-un mesaj pe Facebook.

Acum bea smoothie pe stomacul gol, îl plimbă în continuare pe Mylo (prima foto jos) prin Cișmigiu, de cel puțin două ori pe zi, și scotocește, pe bani nu chiar puțini, prin viața și opera lui George Enescu.

Pe terasa de la Humanitas Kretzulescu, degetele regizoarei Carmen Lidia Vidu desenează în aer proiectul la care lucrează cam zece ore pe zi. Oedipul lui Enescu, despre care jurnalistul și scriitorul britanic Noel Malcolm spunea că „va rămâne una dintre cele mai puţin cântate capodopere ale secolului XX”. Tot ce face e gândit și organizat la secundă pentru că imaginile însuflețite de ea pe MacBook Air trebuie să se „lipească” perfect pe fiecare notă a spectacolului. Dirijorul operei e încântat, dar fiecare mic retuș presupune o nouă migală, uneori chiar și de zile în șir. Sunt câteva chestii care o sâcâie, dar per ansamblu îi place pentru că ascultă muzică și citește. La toamnă o să plece într-o vacanță exotică. Poate în Thailanda.

Are șapcă neagră de baseball, tricou și încălțări sport. Pare mai degrabă sportivă de performanță sau antrenoare. Înăuntru e o lansare de carte. A lui Tudor Ganea, parcă. Ea-mi recomandă „Omar și diavolii” a lui Dan Ciupureanu, un tip care trăiește la Paris și scrie excepțional, deși nu are prea multă școală.

Soarbe ușor dintr-o bere de ghimbir și îmi povestește, cu o voce moale, în care se mai simte puțin din mierea graiului ardelenesc, despre ce mănâncă, despre salate și fructe de mare, sucuri matinale și  despre conținutul propriului frigider.

Am vrut deci să aflăm cum trăiește un regizor cunoscut, ocupat, solicitat, cu venituri bune pentru România, dacă are o viața boemă, dezordonată, dezechilibrată sau dacă, din contră, ține la „siluetă”, mănâncă sănătos, doarme bine și este generos cu el însuși.  Înainte de a începe însă discuția despre sănătate și despre cum să facem să trăim mai mult și mai bine ne aprindem câte o țigară.

Terasa fostei garsoniere

CLV: Nu prea mai fumez. Cred că e prima pe ziua de azi…

Reporter: Și eu le-am redus. O lună nu am fumat deloc…(ne hlizim). Spune-mi despre tine că te știu un om vesel, pozitiv, sănătos și foarte ocupat. Ce mănânci? Ce bei? Cât sport faci?

CLV: Corpul meu e obișnuit ciudat….de la sport. Așa era moda pe vremea lui Ceaușescu, să-ți dai copilul la toate sporturile, să vină târziu și obosit acasă. Am un corp atletic pentru că am făcut sport foart mult timp și, după orele de înot, pe care l-am practicat mai mulți ani, am continuat să practic diverse alte sporturi – handbal, baschet, tenis. Mă îngrășasem, trebuia să slăbesc. Ideea e că organismul meu e obișnuit cu sport. După trei ore de înot pe care le făceam zilnic, mâncam un borcan de untură. Eram un pic solidă.

Nu am fost niciodată filiformă. Acum, în funcție de proiect și în funcție de locație, alimentația mea se schimbă.

Anul ăsta, la Constanța (unde a montat Jurnal de România. Constanța, n. red), am mâncat hrană de vegani și mult pește. Una din actrițe era vegană și m-a influențat foarte mult. Îmi place să copiez când vine vorba de alimentație și imediat am imitat. Mi-a plăcut însă foarte mult. În plus, magazinul și restaurantul de vegani erau chiar lângă hotelul meu și la doi pași de sala de repetiții. Am descoperit niște lucruri pe care nu știu nici acum să le numesc. Tot felul de paste, de semințe care seamănă cu icrele. Chiar erau incredibil de gustoase și intersant e că, după ce mâncam, nu mă simțeam obosită, nu aveam nevoie de siestă. Imediat ce mâncam de prânz aveam energie ca să-mi continuu restul de zi, să pot să lucrez. Și lucram câteva ore bune – cam de pe la 8 dimineața până la 12-1 noaptea. Zi de zi. Cam două luni. La prânz mâncam deci mâncare raw-vegan iar seara, după repetiții, opream la un restaurant grecesc și mâncam caracatiță, sepia sau fructe de mare. Nu am simțit nevoia în timpul ăsta de friptură sau alte preparate din carne, deși am fost crescută de părinți și de bunici pentru care carnea era leguma principală. Și m-am considerat apoi, adult fiind, un om care poftește la carne.

R: La doctor când ai fost ultima oară?

CLV: Merg tot timpul la doctor. Merg cu mama să-mi fac analizele de sânge, o dată sau de două ori pe an. Suntem preocupați cu toții în familie de analizele de sânge. Merg la ginecolog și la stomatolog. Cu excepția unor migrene, probleme de sănătate grave nu am. Iar acum încerc să-mi tratez aceste migrene prin acupunctură, reflexoterapie și, mai nou, de câteva zile prin homeopatie. M-am gândit să apelez și la tipul ăsta de medicină…

R: Ce mănânci de când ai început să lucrezi la Oedip?

CVL: Am trecut printr-o fază în care am mâncat numai salate. Nu mi-am impus, pur și simplu aveam poftă. Cred că asta își dorea organismul meu să consume. Nu am renunțat definitiv la carne, dar o vreme am simțit că mă obosea. Muncesc de o perioadă de timp non-stop. Trec dintr-un proiect în altul, fără nici măcar o scurtă pauză, cu echipe noi pe care le naști și le finalizezi. Deci începutul proiectului la George Enescu a fost pe salată și e foarte ciudat că, acum deși e vară, e foarte cald, de vreo două-trei săptămâni simt nevoia de carne. Dar cum mănânc un pic de carne mă simt obosită, greoaie, moleșită, seara îmi vine să mă culc foarte devreme. Cu toate astea nu-mi reprim pofta și mănânc la prânz un pic de carne.

R: Cum arată o zi din viața ta din punctul de vedere al meselor?

CLV: Dimineața nu prea mănânc. Îmi încep dimineața cu un amestec lichid de fructe făcut la mixer în care pun și ghimbir. Pun fructe de sezon – unele primite de la țară – și orice fruct mai am prin casă. Iese delicios. Mai beau uneori și ceai de anghinare pentru bilă, ficat. Apoi la prânz mergem și mâncăm un meniu la restaurantul unui hotel din apropiere cu cel mult 25 de lei. E un prânz consistent cu supă, felul doi. Seara încerc să nu mănânc după ora șase. Dacă alimentația mea se schimbă mereu de la un proiect la altul, de la o poftă la alta, deprinderea asta cu ora 18.00, pe care o am de prin adolescență, e bine fixată în creierul meu. Nu reușesc mereu s-o respect, dar o voce interioară îmi șoptește să am grijă că dau foarte greu jos și că trebuie să-mi înfrunt poftele care mă cuprind după acea oră. În rest, merg mult cu bicicleta, ies cu Mylo de trei ori pe zi în parc, mă plimb foarte mult în cele două zile libere de week-end.

R: Ce ronțăi între mese?

CLV: Niciodată nu am avut-o pe asta cu ronțăitul. Nu mănânc nimic între mese. Nici măcar fructe, biscuiți sau legume. Mesele mele sunt consistente, mănânc mult la o masă, dar niciodată între. Nu am niciodată ceva de ronțăit prin casă, deși maică-mea tot timpul îmi spune „Carmen, să-ți dau niște covrigei”.

R: Ce ai în momentul ăsta în frigider?

CLV: Miere, fructe pentru sucul de dimineață, lămâi, ceaiuri. Deși nu prea beau ceaiuri, cu excepția celui de anghinare, lumea când vine la mine îmi face cadou un ceai. Deci am multe ceaiuri, apă, sucuri naturale. Am avut și o conservă de pește, dar nu am carne la congelator sau alte produse. Asta însă și pentru că locuiesc în centrul Bucureștiului și pot să cobor la orice oră din zi sau din noapte și să cumpăr tot ce poftesc. Sunt pe aproape multe magazine non-stop de unde pot să iau tot ce am nevoie.

În rest, apa e foarte importantă. Mulți actori mi-au spus lucrul ăsta. Ei beau foarte multă apă la repetiții. Fiecare vine cu sticla de doi litri și pe mine m-a ajutat enorm lucrul ăsta. Mi-a priit și am sfârșit prin a-l adopta și eu. În teatru, ca-n multe domenii de altfel, e important să încerci să-ți menții pielea tânără cât mai mult cu putință și să ai o atitudine corporală care să te avantajeze pentru drumul lung pe care îl ai de străbătut.

R: Iei vitamine?

CLV: Nu iau vitamine pentru că am citit că dacă iei după ureche pot să-ți facă mai mult rău decât bine. Și nici nu simt nevoia. Reglează niște probleme și e posibil să deregleze altele. Dacă mă simt slăbită, moleșită, beau apă cu lămâie

R: Ai ținut vreodată cură de slăbire?

CLV: O singură dată, după ce m-am lăsat de sport pentru că mă îngrășasem 20 de kilograme. Un ou și două mere, sigura pe care am ținut-o și singura pe care o știu. Atât mâncam și știu că am slăbit cât mi-am propus.

În rest, mi se pare foarte interesantă alimentația lichidă. Mi-ar plăcea să pot trăi așa, adică tot ce introduc în organismul meu să fie lichid, dar trebuie să citesc mai mult pe acestă temă. În același timp, sunt o mare admiratoare a raw-veganilor. Am consumat mâncare raw-vegană, mi-a plăcut enorm, dar deocamdată nu pot adopta un asemenea regim pentru că mi-ar trebui mult timp să gătesc sau să prepar asemenea mâncăruri iar eu în acest moment nu am timpul ăsta. Trebuie să mergi la niște magazine specializate, îți trebuie aparatură specfifică…e foarte gustoasă, sățioasă, dar nu sunt încă pregătită să adopt un asemenea stil de viață. Simt însă că aș putea trăi cu supe și salate toată viața.

R: Ce conține salata ta preferată?

CLV: Îmi place la nebunie salata cu ton. În ce privește „verdele” aceasta ar trebui să conțină rucola, valeriană, baby-spanac, pătrunjel. Apoi ouă de la țară fierte, tăiate și amestecate în salată, miez de nucă, un pic de mozzarela și ulei de măsline. Asta e o salată de care nu mă satur niciodată.

R: Cum reziști din punct de vedere psihic? Ce te ajută să nu cazi în momentele mai dificile?

CLV: Visez sport. Și noaptea trecută am visat că înot. Migrenele de care sufăr și în timpul cărora nivelul de serotonină scade dramatic – ar trebui să mă transforme într-o persoană melancolică, poate chiar depresivă. Doar că având conformația asta de sportiv – până și homeopatul mi-a zis că se vede clar că sunt pe activitate și pe acțiune – și pofta asta teribilă de mișcare, la mine nu e așa dramatică situația. Mie salata, sportul și apa îmi plac la nebunie. Dacă m-ai închide în casă, cred că aș înnebuni. Dar nu-mi place singurătatea și mișcarea sau ieșitul trebuie să fie în compania cuiva. Îmi place să înot, să mă plimb sau să alerg împreună cu cineva, să am companie atunci când merg cu bicicleta. Nu sunt genul de sportiv singuratic sau solitar.

Uneori simt însă nevoia să mă retrag în liniștea unei biserici, chiar și în timp ce lucrez. Când sunt tulburată, când nu mi se leagă gândurile, apele, proiectele, las totul baltă și plec zece minute de acasă. Și în România găsești biserici la tot pasul. Nu-ți trebuie să mergi prea mult până să-ți apară una în cale. Chiar dacă merg în fiecare duminică, întotdeauna după ce plimb câinele, chiar și atunci când nu sunt în București, asta nu înseamnă că nu simt nevoia uneori să merg puțin și în cursul săptămânii”.

Un comentariu la „Cum reușește una din cele mai cunoscute regizoare din România să fie energică, creativă și bine plătită, deși are o afecțiune teribilă. „În afară de miere și sucuri naturale nu am nimic în frigider”

  • 14/07/2017 la 9:31
    Permalink

    Asa, si care e afectiunea teribila de care sufera? Articol de click-bait in care un om de teatru ne mai spune ce mananca. Pf….

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *