Muziciană superbă, diagnosticată cu carență de vitamina B12. „Nu reușeam să-mi amintesc nici măcar cum îi cheamă pe părinții mei”

Blondă, delicată, dar dinamică și sigură pe ea, cu o voce care cuplează la fibra sensibilă a auditoriului, englezoaica Suzie Mac, 25 de ani, a fost repede remarcată de căutătorii de staruri din țara sa.  Avea toate ușile deschise și apoi, bruc, la începutul acestui an, viața sa intrat pe un făgaș neașteptat. A fost cuprinsă de o oboseală cronică, a început să-i cadă părul și să aibă tulburări înspăimântătoare de memorie.

Chiar și cel mic efort fizic o epuiza complet, având o stare de somnolență aproape continuă și o slăbiciune a membrelor care a obligat-o chiar să meargă în cârje la un moment dat. Memoria i se degradase în asemenea hal încât nu-și putea aminti nici versurile propriilor melodii. „Cel mai dur moment a fost când doctorii m-au întrebat cum se numesc părinții mei și pur și simplu nu am putut să-mi amintesc”, povestește Suzie.

În urma investigațiilor, neurologii care au preluat cazul lui Suzie au descoperit că tânăra solistă nu suferă de cine de afecțiune tropicală netratabilă, ci de o carență alarmantă de vitamina B12.

Prezentă în carnea roșie, pește, lactate, ouă, cereale integrale, B12 este esențială pentru o funcționare optimă a creierului și a sistemului nervos, ajutând organismul să producă globulele roșii și să transforme hrana în energie. Specialiștii cred că mii de persoane sunt afectate, fără măcar să aibă habar, de lipsa acestei vitamine.

Cei mai mulți dintre noi o asimilează natural, fără probleme, dar carențele de tipul celei de mai sus nu sunt o raritate, mai ales în cazul persoanelor trecute de o anumită vârstă

„Cercetările indică faptul că cel puțin 10% dintre persoanele trecute de 65 de ani au o problemă în acest sens”, spune David Smith, profesor emerit în farmacologie la Universitatea Oxford.

Pe măsură ce îmbătrânim, nu mai producem atât de mult acid gastric și enzime care să extragă din alimente tot necesarul de B12. În plus, cel puțin 20% dintre vegani și vegetarieni au carențe de B12. Iar anumite persoane pur și simplu nu o asimilează, pe căi naturale. Este vorba de cei cu anemie pernicioasă, o boală autoimună asociată cu distrugerea celulelor parietale gastrice care produc o proteină numită factorul intrinsec ce ajută la absorbția B12”, mai spune prof. Smith.

Specialiștii britanici atrag atenția că simptomele provocate de carența de B12 – oboseala, slăbiciune musculară, vedere încețoșată, dezorientare și tremur – sunt adesea înșelătoare, cei mai mulți dintre suferinzi considerând că sunt manifestări ale înaintării în vârstă.

„De asemenea, cei mai mulți dintre medici confundă aceste manifestări și cred că e vorba de depresie. Bineînțeles, simptomele lipsei de B12 nu sunt la fel de clare ca în cazul unui infarct. Trebuie deci investigat cu atenție pentru că dacă se acționează din timp, rezultatele sunt spectaculoase. Pierderile de memorile sunt deja un semn că boala este avansată iar dacă se intervine la timp, funcțiile neurologice se îmbunătățesc după începerea tratamentului”, mai spune profesorul Smith.

În ce privește deficiența lui Suzie de B12, aceasta pare să se fi produs din cauza mai puțin obișnuite. Sănătatea ei s-a deteriorat în urma unei reacții alergice severe (anafilaxie) la alune. A fost transportată în stare de inconștiență la spital unde a rămas peste noapte.

„Când m-au externat mă simțeam deja mai obosită ca niciodată. Următoarele săptămâni mi le-am petrecut dormind. Simțeam o presiune uriașă în ochi și mii de ace în mâini și picioare. Apoi a început să-mi cadă părul iar peste câteva luni, la un workshop în Spania, pur și simplu nu mi-am amintit versurile unei melodii pe care abia o compusesem. La întoarce, picioarele mi s-au înmuiat complet iar mama m-a dus de la aeroport direct la spital”, a povestit Suzie pentru Daily Mail.

Analizele medicale au dezvăluit că nivelul său de vitamină B12 era extrem de scăzut, dar nimeni nu a putut să explice cum de la o reacție alergică, fie ea și deosebit de severă, s-a ajuns la un deficit atât de mare de B12.

Până în prezent nu se cunoaște vreo legătură între șocul anafilactic și carența de B12, dar profesorul Smith insistă că este nevoie de investigații suplimentare în acest sens.

„Nu poate fi doar o simplă coincidență pentru că atât anemia percinoasă, cât și alergia severă implică sistemul imunitar”, spune profesorul de la Oxford.

În prezent, Suzie urmează un tratament injectabil cu B12, dar nu este refăcută complet și este nevoită să locuiască în continuare la părinți. Cântă la fel bine ca înainte și spune că a decis să strângă fondurile necesare pentru a finanța cercetările doctorului Stephen, un specialist alergolog și imunolog de la Universitatea Colorado din SUA, care investighează o posibilă legătură între anafilaxie și deficiența de B12.

„Lupt să-mi recapăt viața de dinainte”, mai spune Suzie.

Sursa foto: facebook/www.facebook.com/suziemacmusician

Informații utile despre carența de B12

Deficitul de B12 apare atunci când:
– Aţi suferit o intervenţie chirurgicală ce presupune îndepărtarea unei părţi a stomacului sau a segmentului terminal al intestinului subţire.
– Suferiţi de boli digestive, precum boală Crohn sau infecţii bacteriene ale intestinului subţire.
– Consumaţi o perioada îndelungată medicamente pentru protecţie gastrică, precum cele recomandate în gastrite şi ulcer.
– Dacă aveţi un stil de viaţă inadecvat (dietă cu alimente sărace în vitamina B12, alcool în exces) sau o vârstă înaintată.
Care sunt simptomele anemiei pernicioase?

Dacă anemia pernicioasă nu este severă, atunci pot să nu apară anumite simptome. În cazul unei anemii mai accentuate, pot apărea următoarele simptome:
Oboseală accentuată
Paloarea pielii
Intoleranţă la lumina (fotofobie)
Diareea şi/sau constipaţia
Scăderea simţului gustativ
Pierderea apetitului
Dureri în piept sau bătăi rapide ale inimii
Furnicături la nivelul mâinilor şi al picioarelor
Tulburări de echilibru
Stările depresive şi confuzia
Tulburări de gândire şi concentrare

Diagnosticul anemiei pernicioase

Pentru a diagnostica anemia pernicioasă, pe lângă examenul fizic şi istoricul medical, medicul are nevoie şi de anumite analize de sânge, ce includ:
Hemoleucogramă completă – ce include hemoglobină, hematocritul, precum şi volumul celulelor.
Testul cu homocisteina – investighează un eventual deficit al vitaminei B12.
Lactat dehidrogenază – este o enzima întâlnită în mod normal, în cantităţi mici, la nivelul anumitor ţesuturi din corp. Nivelul scăzut de lactat dehidrogenază evidenţiază deficitul de vitamina B12.

Tratamentul anemiei pernicioase

În urmă tratamentului, simptomele se pot ameliora, însă, de cele mai multe ori, acest tip de anemie necesită tratament pentru tot restul vieţii, pentru a preveni reapariţia acesteia.
De obicei, tratamentul iniţial presupune o doză între 100 şi 1.000 micrograme de vitamina B12, ce poate fi administrată zilnic sau săptămânal, în funcţie de nevoi. Simptomele pot fi ameliorate încă din primele zile de administrare, însă tratamentul poate fi influenţat de prezenţa anumitor afecţiuni digestive cronice sau acute. În acest ultim caz, înainte se recomandă tratarea afecţiunii de baza, după care se poate începe tratamentul pentru anemia pernicioasă.
Dupa terminarea tratamentului, este necesar să efectuaţi din nou analizele de sânge pentru a observă nivelul vitaminei B12. În funcţie de acest rezultat, medicul va decide continuarea sau amânarea administrării de vitamina B12.
Pe lângă tratamentul medicamentos, pentru a trata anemia pernicioasă, este recomandat să renunţaţi la consumul de alcool şi să adoptaţi o dietă echilibrată, bogată în legume cu frunze verzi, carne, ouă, lactate, citrice şi cereale integrale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *