Zâmbetul luminos cu care te întâmpină și tresărirea ușoară de plăcere cu care îți face loc în viața ei par o confimare a vorbelor frumos meșteșugite de pe blogul cu care a cucerit mii de oameni.  „Mă consider un om norocos, dăruit și binecuvântat de viață”, scria recent Miriam Eugenia Soare într-o postare de pe pagina sa de web.

Tot pe blog și-a împărtășit și tragedia personală: cancerul cu care a fost diagnosticată în urmă cu doi ani s-a întins la plămâni. Ca situația să fie și mai complicată, absolventa de Conservator, care a fost agent imobilar, patroană de stație ITP și, mai nou, blogger de succes are o celulă malignă rară și agresivă. Șansele de vindecare în țară, prin metoda clasică, sunt astfel extrem de scăzute. 8-10%, după părerea medicilor care i-au propus chimioterapie.

E însă atât de…tânără, plină de viață, spontană, directă că aproape îți stă pe limbă s-o întrebi dacă nu cumva toată povestea e doar o ficțiune prin care vrea să șocheze sau să atragă atenția. Dar nu e. Bluza subțire de vară ascunde două implanturi mamare și nu vreun bust de escroacă, cum s-au muncit să acrediteze mai multe specialiste de Facebook, care i-au atacat furibund strigătul de ajutor și au acuzat-o că arată prea bine pentru o „canceroasă”. Sânii i-au fost scoși în urmă cu doi ani când a aflat pentru a doua oară că are cancer (prima oară a fost în 2000 când avea doar 37 de ani).

Miriam Eugenia Soare (sora cea mică a îndrăgitului muzician Dan Creimerman) are cancer și nici nu om normal la cap nu poate pune asta la îndoiala. Acum însă, celulele canceroase îi atacă plămânii iar ea este convinsă că singurul tratament care o mai poate ajuta se află în Cuba. A umblat din spital în spital, a întrebat din specialist în specialist iar când, în cele din urmă, un medic i-a povestit despre Cuba, un lucru era cert: salvarea sa nu mai putea veni din partea sistemului sanitar românesc (în interviul de mai jos o să înțelegeți exact și de ce).

Zugrăvește, fără patimă, un tablou sumbru al atmosferei din instituțiile sanitare autohtone unde moralul persoanele aflate în suferință este sfâșiat sălbatic de setea cu care fiecare componentă a sistemului cuplează la portofel. Zâmbește pe tot parcursul discuției, dar, dacă îi privești ochii mai cu atenție, o să remarci cum, din când în când, se formează mici steluțe de apă pe care doar o stăpânire extraodinară de sine nu le lasă să devină ploaie sărată. Sunt ochii și lacrimile „asiguratului” român pe care statul a avut grijă să-l convingă că nu dă doi bani pe șansele lui de vindecare.

Miriam Eugenia Soare a povestit, în exclusivitate, pentru revista de sănătate sanatate7.ro , calvarul prin care a trecut în ultimii doi ani:

„În momentul în care te duci la doctor, în primul rând nu poți să treci de portar ca să intri în spital. Că nu e ora potrivită, că nu e joi, că numai marți, motiv pentru care trebuie să duci mâna la buzunar și să-i dai portarului un ban. Cert e că, fără acest gest, nu treci de portar. Sau te duci la o clinică privată, unde nu te oprește portarul, dar unde orice ai vrea să faci începe de la 200 de lei. Mulți ajung totuși la clinici private pentru că adesea nu au de ales”.

„Sunt în necazuri financiare teribile. Iar de când mi-au descoperit, în iulie 2015, tumora malignă de sân am devenit un tocător de bani, în condițiile în care sunt un om responsabil și asigurat. Nu doar că nu am beneficiat de asigurare, dar am descoperit că nu există nimic gratuit în medicină, mai ales dacă timpul nu are răbdare cu tine. Iar cancerul nu cunoaște o asemenea noțiune. Serviciile medicale gratuite sunt în felul următor: te duci la chirurg care te programează peste o lună jumate la operație cu condiția să-i aduci niște CT-uri. Iei trimitere de la medicul de familie și cu ea umbli ca idiotul, până înnebunești și bați toate clinicile și private, și de stat și toți îți spun să vii peste o lună că s-au terminat fondurile. Dacă aștepți să-ți faci CT-urile pe asigurarea de stat, n-ai să ajungi niciodată într-o lună și jumătate la operație și atunci trebuie să bagi mâna în buzunar. Cel mai ieftin CT începe de la 350 de lei, o singură parte a corpului. Mie mi-au cerut patru CT-uri, pentru prima operație, și asta m-a costat undeva la 2300 de lei. Așa, dintr-un foc. Am făcut CT-uri la cap, trunchi, torace și pelvis. La fel a fost și pentru celula malignă – și pentru aia a trebuit să mă duc tot într-o clinică privată să îmi facă analiza la biopsia făcută tot într-o clinică privată, pentru că la stat totul începe cu programările și alergătura iar cancerul nu este o boală care să te aștepte”.

„În urmă cu șapte ani am fost dignosticată cu virus hepatic C și m-am tratat tot pe banii mei. Mi-am depus dosarul la Casa de Sănătate odată cu toată lumea, având și comorbidități. Eram deja operată de cancer când am depus dosarul pentru virus heptic C și statul mi-a refuzat tratamentul. În scris. Nu am aflat niciodată de ce. Probabil s-au gândit că dacă tot am cancer, ce rost mai are să ma mai trateze și de virus C?! Din informațiile mele, statul achiziționa, pe atunci, tratamentul cu 20.000 de euro per bolnav iar eu am reușit să mi-l procur din Egipt, de la o farmacie obișnuită, cu 165 de euro, cu ajutorul unui prieten muzician. Statul în schimb a reușit să trateze cu acea sumă exorbitantă doar 5000 de bolnavi, deși practic putea să-i trateze pe toți dacă reușea să achiziționeze tratamentul la un preț decent. Deci eu m-am tratat și vindecat cu doar 165 de euro”.

Cineva mi-a propus să mă vindec cu apă kengen

„M-am gândit să țin un jurnal. Dar mi-e teamă că l-ar putea citi cineva cât încă mai sunt în viață și că m-ar judeca aspru. Oricât ai vrea să fii de detașat și de liber, nu e chiar așa. Nu ai cum. Dacă ar ști cineva ce se întâmplă în mintea mea sau ce se întâmplă în mintea unui individ care este condamnat la moarte și că aproape nu are nicio scăpare…eu am convingerea că, în momentul de față, nu există tratament împotriva cancerului, dar, în același timp, sunt convinsă că momentul descoperirii unuia este foarte aproape. Cred că în doar câțiva ani, 5-10 ani, nu se va mai muri de cancer. Acesta este și motivul pentru care lupt să rămân în viață.

Cei de la Spitalul John Hopkins din Statele Unite au ajuns la concluzia fermă că nu tumora primară este necazul cel mai mare, ci metastazarea și că principala preocupare ar trebui să fie oprirea metastazelor, dezvoltarea acestora. Au descoperit că celulele (canceroase) comunică între ele și că ar trebui să le întrerupă comunicarea, situație în care nu s-ar mai putea multiplica și împrăștia prin organism. Nu este vorba nici că noi mâncăm zahăr sau carne roșie, e o aiureală…Dar, e drept, bolnavul de cancer e invadat și de mult foclor”.

„Toată lumea îți trimite câte un tratament, o rețetă sau vreo cură tămăduitoare. Cel mai frecvent mesaj pe care l-am primit în acest sens este legat de nu știu ce fruct minune pe care îl mănânci și îți dispare cancerul. Apoi mi-a venit la ușă unul cu apa kangen (apă alcalinizată) și mi-a zis că dacă beau apa lui, îmi dispar metastazele în 40 de zile. Domne, dacă ar fi așa, nu ar mai muri nimeni pentru că este greu de crezut că un om bolnav de cancer, un om disperat nu e în stare să bea o apă. Aaa și am uitat un lucru esențial – aparatul care filtrează apa costă 4500 de euro…Ce concluzie poți să tragi de aici? Că toată lumea încearcă să profite cu nerușinare de pe urma situației unui om disperat. Pur și simplu în ultima perioadă m-a uluit, m-a șocat aviditatea oamenilor de a câștiga bani de pe urma unui seamăn aflat în suferință. Mai ales cei din sistem. Pe cât de calzi, buni și generoși au fost oamenii simplii, cei care mă cunosc doar din online, îmi citesc blogul sau postările de pe Facebook, pe atât de lipsiți de empatie au fost cei din sistem”.

Bolnavul are întotdeauna bani

„Este ireal să te duci la un medic chirurg, la spitalul de stat, și el să te întrebe: unde te-ai operat de tumora de sân? Ce medic te-a opera? Și-i spun: Cristian Viișoreanu. Același medic care m-a operat și în 2000 (povestea o puteți citi integral AICI). Este medicul meu de suflet, medicul care m-a făcut bine și în urmă cu 17 ani. El lucrează doar în sistemul privat. Nu face cum fac atâția care iau pacienții de la stat și-i duc în clinicile private cu care colaborează. Este un om absolut special. Vin pacienții după el în genunchi. Iar chirurgul de la spitalul de stat, când a auzit că m-am operat în privat, a zis ok, hai că te programez și eu la operație, dar nu aici, ci la S. (clinică privată) și te costă 15.000 de lei. Scurt. Adică eu nu pot fi operată în sistemul de stat acum pentru că, în urmă cu doi ani, am avut bani să mă operez de cancer de sân în sistemul privat, deci pot să mă operez la plămâni tot la privat. Nu-și pune nimeni problema dacă bolnavul are sau nu bani. Bolnavul are întotdeauna bani, pentru că este nevoit să găsească soluții. Se roagă de oameni să-l ajute, își face credit la bancă…Nu neg că sunt și medici absolut extraordinari, decenți care nu-ți primesc banii, care nu condiționează actul medical. Da, sunt și astfel de oameni”.

„Doctorul de care ți-am spus voia să mă opereze a doua zi ce am sosit de la Istanbul unde îmi făcusem un PET/CT (cel mai performant aparat de depistare şi urmărire a tumorilor canceroase)…Dar eu cred că nu aș fi ajuns atât de departe cu metastazele astea dacă nu s-ar fi întâmplat următoarea situație: anul trecut în septembrie am făcut un CT în România iar acolo s-au văzut noduli pulmonari și mi-au spus că sunt urmele unor răceli vechi. Trei medici la rând mi-au spus același lucru. Partea interesantă e că aceste răceli vechi, după numai opt luni, la următorul control, deveniseră altceva. Am decis să fac PET/CT sfătuită de Monica Pop de la Spitalul de ochi, care mi-a spus să nu mă mai duc la același tomograf pentru că și ei i se întâmplase să meargă la același aparat iar când a decis să schimbe locația a aflat că are metastaze. M-am hotărât să fac și pentru că am o verișoară care a avut la sân și a recidivat la plămâni. M-am interesat să-mi fac acest PET/CT care te scanează la nivel celular. Și mă interesez cât costă în România. Cel mai ieftin l-am găsit în București cu vreo 5000 de lei. Cineva mi-a zis că în Turcia e mult mai ieftin și m-am dus la Acibadem. Avionul a fost 150 de euro, dar cazarea la hotelul de patru stele, translatorul, transferul de la aeroport la spital, drumurile de la spital la hotel, PET/CT-ul au costat 750 de euro pe factură. Pe când la noi în București doar PET/CT-ul în sine costă peste 5000 de lei. Iar la PET/CT mi-au spus clar: metastaze. „Nodulii” descoperiți în România, în 2016, își triplaseră dimensiunea. Deci nu era vorba despre nicio răceală! Ăsta e cel mai cumplit aspect al sistemului sanitar românesc: că dai bani și mori pentru că nu se pricep. Dacă demersurile mele pentru tratament ar fi început în septembrie anul trecut, oare șansele mele de vindecare nu ar fi fost mult mai mari?”

Drumul spre Cuba

„Spre Cuba am fost orientată de un medic, chirurg-oncolog, în care am o încredere uriașă. El mi-a spus: trebuie să te duci în Cuba. Dupa aia am început să-mi întind antenele și să întreb. Am aflat deci că acolo se face un tip de imunoterapie, cu niște vaccinuri, care a dat rezultate spectaculoase în multe cazuri de cancer pulmonar. Prima etapă a tratamentului, care este și cea mai riscantă, se face acolo, apoi îl continui acasă timp de un an de zile. După care mai faci o cură de întreținere pentru o perioadă…La o primă estimare, costurile se ridică undeva pe la 23-25.000 euro. Așadar, după ce ai plătit acolo și ai făcut primele doze, care te pot costa peste 10.000 euro, poate chiar 15.000 de euro, trebuie să scoți din buzunar cam 1000 de euro pe lună. Eu merg acolo deci să fac imunoterapie, nu homeopatie sau alte aiureli. Și din câte am înțeles, imunoterapia nu este cu mult mai ușoară decât chimioterapia. Dar nu am altă soluție. În Vest se merge foarte mult pe imunoterapie în tratarea cancerului pulmonar. Ideea cu care mă îndrept spre Cuba nu e de vindecare miraculoasă. Nu-mi doresc decât să încetinesc expasiunea metastazelor, pentru că am cea mai agresivă celulă canceroasă cunoscută, cea mai tâmpită. Și dacă reușesc să opresc întinderea metastazelor, atunci pot să am șansa să prind dezvoltarea unui tratament puternic”.

„Am atât de multe lucruri de povestit, dar, în același timp, în ultima vreme, nu am mai putut să scriu și uneori îmi lipsește asta. Dar nu mai pot s-o fac. Mi se pare că orice aș face pierd timp prețios. Și când dorm, mi-e ciudă că dorm. Dar dacă mi se va întâmpla să supraviețuiesc, aș considera că sunt un om ales și că nimic nu e întâmplător…Dar ce pot să zic sau să sper?! Părinții mei au murit amândoi de cancer, sora mea s-a operat acum trei ani tot ce cancer”.

 

„Încerc, așadar, să ajung în Cuba pentru că în România mi s-au oferit doar operație și chimioterapie. Iar în cazul celulei canceroase pe care o am eu, șansele de reușită ale chimioterapiei sunt de 8-10%. Cei din Cuba spun că, în urma vaccinului pe care ți-l aplică, există posibilitatea ca metastazele efectiv să stagneze, să se oprească din evoluție. Eu am fost la trei specialiști și la doi oncologi și i-am întrebat pe toți trei dacă ar fi ruda lor ce m-ar sfătui să fac. Și am constatat cu tristețe că niciunul nu vrea să scape plătitorul din mână, că în timp ce ei își tratează (și știu o mulțime de doctori, cu nume și prenume) soțiile sau membri ai familiei în clinci din Occident, inclusiv în Cuba (un mare chirurg din România își tratează soția în Cuba), ție îți recomandă să stai aici. Operație și chimioterapie. Asta e tot ce-ți oferă și nici măcar nu le dă prin cap să te îndrume, să-ți dea o sugestie unde să mergi pentru a te putea salva. E o mlaștină. Mi se pare incredibil că atunci când există suspiciuni de tumoră malignă să nu poți să intri în regim de urgență la un Computer Tomograf sau la un PET/CT ale cărui costuri să fie suportate de Casa de Asigurări de Sănătate”.

Pe 18 iulie, Miriam va împlini 54 de ani. Dacă nu se va afla în Cuba la tratament, ea și-a propus să dea o mare petrecere pentru a sărbători alături de rude și prieteni fiecare clipă de viață.

„Uneori am fost rege, alteori am fost cerșetor. Viața mea a fost ca o ploaie de vară care te udă până la piele… dar mai vrei. Mă consider un om norocos, dăruit și binecuvântat de viață. Am primit uriaș și sper că am dăruit infinit”, scrie Miriam Soare pe pagina sa de web în textul în care își anunță prietenii viturali că are cancer și le cere sprijinul pentru a rămâne în viață.

Dacă vă plac poveștile lui Miriam sau dacă pur și simplu sunteți o persoană generoasă căreia îi pasă de un om care se poate stinge fără ajutorul semenilor săi, puteți să donați la:

Cont la BCR/ RO09RNCB0318011512480001 în Ron pe numele Soare Gheorghe Călin

Cont la BCR/ RO56RNCB0788082403530001 în Euro pe numele surorii sale Simu Carmen.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.