Femeile care lucrează mai mult de 55 de ore pe săptămână sunt mai predispuse să sufere de depresie, potrivit unui studiu britanic, citat de Agerpres.

Femeile care lucrează cel puţin 55 de ore săptămânal aveau cu 7,3% mai multe simptome de depresie decât cele care lucrează între 35 şi 40 de ore.

Situația nu este la fel și în cazul bărbaților, cerecetătorii considerând că principalul motiv este că femeile sunt resposabile și de treburile domestice într-o măsură mai mare decât partenerii lor.

‘Femeile au în general mai multe şanse de a fi deprimate decât bărbaţii, iar acest lucru nu a fost diferit în studiu’, a spus autorul principal al studiului, Gill Weston, un doctorand de la University College London.

În același timp, atât bărbaţii cât şi femeile care lucrează în weekend-uri sunt mai susceptibili să devină deprimaţi decât cei care lucrează numai în cursul săptămânii.

Femeile sunt de asemenea mai predispuse decât bărbaţii să aibă stări de disconfort legate de munca prestată sâmbătă şi duminică, deşi atât femeile cât şi bărbaţii au fost afectaţi de acest lucru (4,6% şi 3,4%).

‘S-a constatat de asemenea că angajaţii cu cele mai multe simptome de depresie sunt cei mai în vârstă, cu venituri mici, fumătorii, cei cu locuri de muncă solicitante din punct de vedere fizic şi cei care erau nemulţumiţi de locurile lor de muncă’, a mai spus el.

Rezultatele se bazează pe date provenite de la peste 20.000 de adulţi britanici care au participat la “Understanding Society: the UK household longitudinal study”, care analizează viaţa de familie şi societatea britanică din 2009.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.