Ilinca s-a născut a doua oară

Venirea pe lume a unui copil este cel mai fericit moment din viața multor părinți. Fericirea aceasta poate să dispară atunci când copilul primește un diagnostic sec, ce urmează să-i schimbe viața.

Ilinca a avut cordonul ombilical înfășurat în jurul gâtului atunci când s-a născut. Destinul i-a fost schimbat irevocabil în urma acelor câteva minute când nu a avut suficient oxigen. Nimic nu părea să prevesteasca drama acestei familii.

Totul a decurs perfect pe tot parcursul sarcinii. Părinții au luat chiar decizia de a conserva celule stem din cordonul ombilical. Nici nu au bănuit cât de repede vor avea nevoie de ele.

După 5-6 luni de la naștere, părinții au observat că fetița nu se dezvoltă așa cum trebuie, așa cum o fac copii de aceeași vîrstă. Nu își ținea bine capul și folosea mai ales mâna stângă pentru a apuca diverse obiecte, în timp ce pumnul de la mâna dreaptă era mai mereu încleștat. Au urmat mai multe seturi de analize și un RMN. A urmat diagnosticul: tetrapareză cerebrală infantilă. 

„Nu puteam să accept acest diagnostic la început. De ce noi? De ce Ilinca? Erau întrebări la care nu aveam să primesc răspuns vreodată. Apoi, am început să căutăminformații, rezolvări, păreri, familii care treceauprin ce treceam și noi, minuni“, povestește mama Ilincăi.

Transfuzie de celule stem

La început li s-a recomandat să facă fizioterapie. Rezultatele nu au venit, iar părinșii au intrat în panică. Apoi, li s-a recomandat să încerce transfuzia cu celule stem. Soluția aceasta era încă în testări. Având sprijinul firmei care a recoltat celulele, intervenția a fost realizată în Polonia. De atunci, Ilinca a început să facă progrese. 

Mănâncă mai bine și rostește mai multe silabe. Există speranție ca fetița să se recupereze complet, deși partea motorie se recuperează mai greu. „Într-o zi, lupta noastră o să devină lupta ei și curajuil ni-l dă ea când râde, ne strigă, încearcă să explice, face lucruri noi, se joacă, ascultă, privește, analizează. Ilinca este puterea noastră și noi suntem a ei“, conchide mama fetiței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *