Ingredientele active din cremele de protecţie solară uzuale ajung în fluxul sanguin la niveluri mai mari decât recomandările autorităţilor din domeniul medical. Autoritățile americane spun că este nevoie de studii suplimentare privind siguranţa acestor produse, potrivit unui studiu restrâns, condus de cercetători din cadrul Administraţiei americane pentru Medicamente şi Alimente (FDA), potrivit Agerpres.

Cremele solare pot fi procurate fără reţetă, fiind comercializate fără o reglementare strictă, şi sunt folosite pe scară largă pentru a bloca radiaţiile ultraviolete care pot cauza cancer de piele, cea mai frecventă afecţiune malignă în Statele Unite.

Studiul, la care au participat 23 de voluntari, a testat patru produse de protecţie solară – sub formă de spray-uri, loţiuni şi creme -,aplicate pe 75% din suprafaţa corpului de patru ori pe zi, pe parcursul a patru zile, a fost însoţit de analize de sânge pentru a determina nivelul maxim al anumitor substanţe chimice absorbite în sânge şi realizate pe o perioadă de şapte zile.

Cercetarea a pus în evidenţă concentraţii plasmatice maxime a substanţelor chimice pentru care s-au efectuat teste – avobenzonă, oxibenzonă, octocrylene, iar în cazul unuia dintre produse, ecamsul – care au depăşit limita de 0,5 nanograme per mililitru (ng/mL), drept urmare FDA recomandând teste de siguranţă suplimentare.

Cifre

Spre exemplu, concentraţia maximă de avobenzonă a fost de 4 ng/mL, respectiv 3.4 ng/mL în cazul a două spray-uri diferite, 4,3 ng/mL pentru o loţiune şi 1,8 ng/mL în cazul unei creme.

Cercetătorii nu au dat publicităţii numele produselor folosite în studiu.

Efectele concentraţiilor plasmatice care depăşesc recomandările FDA nu sunt cunoscute şi trebuie studiate în continuare, a scris echipa de cercetători în Journal of the American Medical Association (JAMA).

Rezultatele nu sugerează ca oamenii să înceteze să folosească creme solară pentru a se proteja împotriva razelor ultraviolete (UV), spun cercetătorii.

„Demonstrarea unei absorbţii sistemice cu mult peste recomandările FDA nu înseamnă că aceste ingrediente sunt nesigure”, susţin Robert Califf şi Kanade Shinkai în editorialul care a însoţit studiul publicat în JAMA.

Concluziile studiului

„Concluziile studiului ridică multe semne de întrebare referitoare la cremele solare şi la procesul prin care industria, medicii, organizaţiile de specialitate şi agenţiile de reglementare evaluează beneficiile şi riscurile acestor produse medicale de actualitate, procurate fără reţetă”, au adăugat cercetătorii.

David Andrews, cercetător principal în cadrul organizaţiei nonprofit din domeniul sănătăţii şi mediului Environmental Working Group, a făcut apel la testarea aprofundată a ingredientelor din cremele solare.

„De ani de zile, producătorii substanţelor chimice din loţiunile solare s-au opus unor teste de bun-simţ în ceea ce priveşte siguranţa ingredientelor folosite, iar acum FDA propune ca aceste ingrediente uzuale să treacă prin teste suplimentare pentru a rămâne pe piaţă”, a spus Andrews.

Cu toate acestea, asociaţia profesională Personal Care Products Council a subliniat limitele studiului şi şi-a exprimat îngrijorarea că cercetarea ar putea crea confuzie în rândul consumatorilor.

Loţiunile solare folosite în cadrul studiului au fost utilizate ”în cantitate dublă faţă de modalitatea în care ar fi aplicate în, ceea ce comunitatea ştiinţifică consideră, condiţii concrete”, a spus Alexandra Kowcz, cercetător principal în cadrul asociaţiei menţionate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.