Ministrul Rovana Plumb a anunțat finanțări de proiecte în domeniul medical

”Calitatea vieții tinerilor cu afecțiuni cardio-vasculare și a bolnavilor de diabet se va îmbunătăți semnificativ cu ajutorul a două proiecte cu o valoare totală de 2,5 milioane euro propuse pentru finanțare din Mecanismul Financiar SEE 2014-2021 de Spitalul Universitar de Urgență din București”, a declarat doamna Rovana Plumb, ministru delegat pentru Fonduri Europene.

Această afirmație a fost făcută la conferința de închidere a proiectului Îmbunătățirea serviciilor de sănătate în sarcina cu risc crescut, nașterea prematură și boli hematologice, finanțat prin Granturile Norvegiene 2009-2014, al cărui beneficiar este Spitalul Universitar de Urgență din București (SUUB). Proiectul a urmărit îmbunătățirea asistenței medicale în cadrul sarcinilor cu risc crescut la naștere precum și la nou-născut și îmbunătățirea asistenței medicale acordate pacienților cu boli hematologice, conform unui comunicat de presă postat pe fonduri-ue.ro

”În ceea ce privește fondurile europene, vestea bună este că prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) vom continua să finanțăm proiectele dedicate mamelor și copiilor. În acest sens, în ultima zi a lunii martie am lansat în consultare publică Ghidul Mama și Copilul, pentru screening preconcepțional și prenatal. Apelul va avea o alocare de 15 milioane euro, de care vor beneficia peste 15 mii de mame și copii”, a adăugat ministrul delegat al Fondurilor Europene.

Pentru perioada 2009-2014, România beneficiază de o alocare financiară de 306 milioane euro, fiind astfel al doilea cel mai important beneficiar, după Polonia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *