Nu consumăm cafea pentru sănătate!

Zilnic apar studii care recomandă consumul de cafea. Cele mai multe spun că persoanele care consuma trei cești de cafea pe zi au risc scăzut de boli hepatice sau accident vascular cerebral și unele forme de cancer. Atenție: Aceste concluzii au la bază studierea persoanelor care consuma deja cafea. Nu exista studii, ba dimpotrivă, care să ateste și să ne recomande să începem să consumăm 3-4 cești de cafea pe zi pentru scaderea unor riscuri, dacă nu avem acest obicei. Au fost semnalate, de pildă, foarte multe probleme la femeile însărcinate care s-au apucat sa consume cafea pe baza unor articole din media. Trebuie sa înțelegem ca organizmul nostru are un sistem complex de reglaj. Trebuie sa ajustam indicatorii și să nu producem dezechilibre majore prin schimbarea bruscă a unor comportamente de consum.

Specialiștii recomanda pentru femeile însărcinate, care aveau acest obicei, 100-200 ml de cafea/zi. Pentru ceilalți, limita maximă trebuie să fie de 400 ml. Putem să cumulăm cantitatea de cafea de la mai multe surse (Cafea filtru sau instant, Ceai, Ciocolata, Cola, energizante, etc), însă recomandarea este de cafea proaspăt măcinată, fără zahar, frișcă, etc.

De asemenea, consumul de cafea depinde și de activitatea zilnică si chiar de calitatea cafelei. Cu alte cuvinte, cei mai înstăriți sunt beneficiarii elementelor pozitive din cafea. Comportamentul lor de consum (relaxare, interacțiune, socializare, digestie, alimentație, etc) determină beneficii suplimentare.

În ultimul secol, consumul de cofeina a crescut năucitor. Din nefericire, producătorii sunt depășiți, iar cercetătorii din domeniu încearcă să identifice înlocuitori cu beneficii și configurație asemănătoare. De aici și recomandarea de consum in variantă naturală. Probabil că se vor mai scrie multe despre beneficiile cafelei, dar și despre dezechilibrele ei. Probabil că la rând vor veni înlocuitorii și poveștile lor scandaloase. Vom vedea.

Concluzie: NU începeți să consumați cafea pentru îmbunătățirea sănătății! Consumați cafea cu limită și în stare cât mai naturală!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *