O viață normală în ciuda bolii

În 1962, pe când avea numai 15 ani, Iulianei i s-a declanșat o boală autoimună, caracterizată prin slăbiciunea forței musculare. A fost ajutată de medici și familie și astfel a reușit să treacă peste greutăți.

Iuliana îți amintește de momentele când a aflat că suferă de miastenia gravis. „Am rămas întâi cu o pleoapă închisă, iar după io lună au început să-mi fie afectate și membrele inferioare, astfel că nu mai puteam merge singură și aveam nevoie de sprijin. Am început să vorbesc greu, nu puteam articula cuvintele, saliva mi se îngroșase, astfel de-abia puteam să mănânc“.

În același an, Iuliana a rămas fără tată, iar în anul următor fără mamă. După doi ani de greutăți, aflată în grija rudelor, Iuliana a junge la spitalul Colentina, unde cunoaște mai mulți medici neurologi care o ajută. Tratamentul primit aici facilita contracția musculară, iar medicii au ajutat-o inclusiv să mănânce. Chiar și aflatăp sub tratament, Iuliana avea tulburări de respirație și se deplasa foarte greu.

Operația de timus, un succes

„Aveam 21 de ani și doamna doctor Ion avea mare grijă de mine. Ne-am apropiat foarte mult, și țineam una la alta foarte mult. Era primul ei caz cu o astfel de boală. Venea la mine în salon și îmi aducea tot felul de bunătăți. Altă dată când venea cu studenții în vizită în salon, ne distram pentru că eu le suflam răspunsurile la întrebările ei atunci când era vorba de boala mea. Mi-a propmis o operație de timus și am acceptat. Am fost operată de prof.dr. Ion Juvara, la Spitalul „Dr. Stâncă“ din București, iar rezultatul a fost un succes. Deja de a doua zi am simțit o mare ușurare în tot corpul. Nu fuseseră complicații nici în timpul operației și nici după.“

În urma intervenției chirurgicale, mușchiul ocular este singurul care nu a cedat. Astfel, pleoapa Iulianei a rămas închisă. Inițial au vrut să facă o nouă intervenție dar medicii au ajuns la concluzia că mușchii ochiului nu s-ar mai putea readapta. La vârsta de 30 de ani, Maria a urmat un tratament-experiment, în urma căruia și-a recăpătat independența.

În ciuda bolii, a muncit timp de 19 ani, de la 32 la 51 de ani . A cunoscut mulți oameni care au ajutat-o și și-a făcut și o prietenă care are aceeași boală. Iar despre doamna dr. Ion vorbește mereu: „O respect enorm și mă gândesc mereu la ea. A avut grijă de mine și este un om extraordinar. Mereu mă rog la Dumnezeu pentru sănătatea ei.“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *