Psiholog Cristina Eftimie: A fi aici și acum!

Să ne imaginăm un scenariu: venim seara obosiți de la serviciu, poate și puțin nervoși că nu am avut o zi prea bună și copilul/copiii ne așteaptă „luându-ne de noi”, cum s-ar spune, adică într-o frumoasă stare de agitație și veselie. Acasă ne așteaptă o listă interminabilă de treburi gospodărești, casa zboară efectiv, cu tot ce este în ea și ne găsim într-un haos total, copiii strigă, sar peste tot, capul ne bâzâie de oboseală, de gânduri și de planificări eșuate, …cam cu ce ar trebui să începem ca să rezolvăm haosul…???

Am primit mai multe răspunsuri de la persoane în situația foarte comună, zugrăvită mai sus: Astfel, unii se întind 20 de minute ca să își revină, pe rând….unul stă cu copiii, celălalt se odihnește, dar maxim jumătate de oră, nu mai mult, că sunt muuuuulte lucruri de făcut.

Unii ies afară într-un parc, loc de joacă, în curte sau pe stradă cu copiii; Unii se joacă un joc cu copiii în casă sau le citesc; Unii ignoră copiii sau îi lasă să se smiorcăie în jurul lor și se apucă de adunat, gătit, curățat; Unii pornesc televizorul sau butonează telefonul pentru a se relaxa; Unii pun copiii în fața televizorului pentru a nu-i deranja, neavând răbdare pentru ei în acest moment.

Care dintre variantele de mai sus sunt legate de momentul prezent? Care dintre variante este mai dezirabilă pentru copii? Care dintre variantele de mai sus este însoțită de bucurie și de apropiere?

Aș răspunde că trăirea momentului prezent implică bucurie, apropiere, timp de calitate împreună cu cei care ne-au așteptat o zi întreagă să ne întoarcem. Nu este ușor să te împarți între responsabilități când ai și copii, dar nu ne dăm acum seama că micuții vor crește și vor avea alte preocupări, din ce în ce mai îndepărtate de noi și în general nu realizăm cât valorează timpul prezent alături de ei, așa agitați, gălăgioși, veseli și uneori greu de suportat cum sunt.

Cum oare îl vede copilul pe adultul care vine acasă, îi dă un pupic și se așează în fața televizorului sau își ia telefonul și butonează, și butonează,… fiind absent psihic? Cât de important se simte acel copil în raport cu telefonul sau cu televizorul? Și atunci ne mai miră oare lipsa unei relații profunde și autentice cu copilul? În plus dacă mami și tati stau cu ochii în ecrane, de ce n-ar sta și copilul, ceea ce vede aceea învață. Studiile recente susțin că o formă „indusă de autism” este generată tocmai de acest privit în ecrane în exces, când copilul nu mai aude, nu mai vede nimic din jur, nu mai răspunde la alți stimuli.

Avem multe treburi gospodărești de făcut prin casă, mai ales  dacă lipsim toată ziua. Totuși, am aflat și eu de curând că geamurile curate și ordinea din casă nu fac parte din amintirile plăcute din copilărie, dar jocurile, atenția și buna dispoziție da.

Când petrecem timp cu ei, să fie cu ei, nu cu telefonul sau televizorul și cu o mie de gânduri despre cu totul alte lucruri! Așa ne putem bucura și noi, și ei. Copiii sunt destul de rezonabili, dacă le acordăm „timp și dragoste” când ne revedem și își încarcă bateriile cu „atenția noastră”, își vor găsi de lucru/joc ceva, puțin mai târziu și noi putem să ne ocupăm și de ce mai este de făcut prin casă.

Este decizia noastră ce facem cu timpul nostru dar avem o responsabilitate față de cei pe care îi creștem și dacă vrem ca ei să fie prezenți în viața lor, să fie fericiți și să prioritizeze sănătos, noi suntem primii care le putem arăta cum se face.

Psiholog Cristina Eftimie

Articole anterioare:

Psiholog Cristina Eftimie: Despre Separare și Încredere

Psiholog Cristina Eftimie:Tantrum sau furia copiilor atunci când apare un frățior

Psiholog Cristina Eftimie: Seara și crizele de afect ale copiilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *