Psiholog Cristina Eftimie: Copilul mic și televizorul

Poate ați observat cât de absenți sunt copiii care se uită foarte concentrați la televizor. Poți să spui tu ce vrei, ei nu aud, nu văd, au ochii lipiți de ecran. Și dacă se întâmplă să oprim televizorul fac o criză de afect și se tăvălesc pe jos. Ce este de făcut? Cât ar trebui un copil mic să se uite la televizor? Ce efect are uitatul îndelung la televizor?

Să începem cu avantajele. Într-adevăr, tehnologia avansează și nu ne propunem să ne lipsim de ea. Cei mai mulți dintre noi avem televizor acasă și alte ecrane care ne captează atenția. Este important ca și copiii să știe să manipuleze aparatura pe care o folosim în fiecare zi. Tehnologia aduce informația rapid în fața aceluia care o solicită, nu mai este nevoie să petrecem timp îndelungat pentru a găsi ceva. Totuși informația aceasta are nevoie să fie filtrată și accesul supravegheat.

Televizorul este un surogat de bonă și uneori avem nevoie de el pentru că acolo copiii stau cuminți. Este comod pentru noi, le-am dat ceva de făcut doar prin apăsarea unui buton. Nu e nevoie să mai gândim jocuri și activități pentru ei. Noi avem lucruri de făcut și așa acei mici nu ne mai solicită și avem o oarecare siguranță că nu fac vreo trăznaie prin casă. Așa este, dar cu ce cost?

Pediatrii recomandă ca până în doi ani, copiii să nu se uite deloc la televizor, iar după vârsta de doi ani să fie limitați la maximum o oră pe zi în timpul săptămânii și la maximum două ore pe zi în weekend.

Specialiștii spun că televiziunea influențează comportamentul copiilor într-un mod foarte direct. Ei imită ceea ce văd. Starea noastră a tuturor poate fi influențată de ceea ce vedem, putem fi veseli, triști, nervoși, contrariați în urma unor mesaje/imagini vizionate, doar că noi adulții avem un filtru prin care să ne protejăm de această invadare a spațiului personal. Copiii oare se pot proteja de această influență?

Copilul mic care stă cu ochii lipiți de ecran are corpul și chipul imobile. El reacționează la zgomotele venite dinspre ecran dar nu reacționează la cele din mediu. Este izolat, hipnotizat de mirajul ecranului. Dacă îl scoatem din stare se descarcă emoțional, protestând. Este îngrijorătoare această intensitate. Întreaga capacitate fizică și mentală a copilului este absorbită de privitul la televizor. Corpul este pasiv dar încordat, tensiunea musculară reflectă un corp stresat nu unul relaxat. Combinația de inactivitate și tensiune este costisitoare fiziologic și psihologic. Se văd costurile prin starea de dezintegrare de după vizionare prin crize de afect, gesturi violente, nervozitate, iritabilitate, ochi obosiți etc. În plus televizorul în camera copilului este un predictor al obezității.  De fapt, televizorul nu ar trebui să fie în niciun dormitor, pentru un somn odihnitor, aparatele electrice ar trebui să fie cât mai departe de noi și mă refer aici la televizor, tablete, telefoane etc.

Unele studii reflectă legătura între privitul la televizor de la vârste mici și probleme de atenție, concentrare, ADHD la vârsta de șapte ani.

Poate ne-ar ajuta să avem niște mesaje pregătite pentru copil atunci când restricționăm privitul la televizor și el protestează. Este important să îi argumentăm decizia noastră. Un exemplu ar suna cam așa: „La noi în casă nu ne uităm prea mult la televizor pentru că am pierde toate lucrurile amuzante pe care le-am putea face împreună în tot acest timp. În plus, stând cu ochii în ecran, aceștia ne dor, obosim, ne doare capul. Ne uităm doar din când în când și alegem împreună emisiunile. Acestea sunt regulile la noi în casă și vrem ca tu să înțelegi de ce dorim să le respectăm. ”

Cel mai mult copilul „ascultă” de ceea ce vede. Dacă noi stăm ore în șir cu ochii în telefon, tabletă, televizor, așa va face si el. Dacă petrecem timp de calitate cu el, ne jucăm împreună, când avem treburi de făcut îl implicăm în activitățile casnice – gătit, adunat lucruri din casă, curățenie, când ne relaxăm citim împreună sau ne plimbăm pe afară, suntem cel mai bun exemplu. Dacă suntem disponibili pentru copil cât de mult putem, nu va avea nevoie de bona surogat- televizorul/telefonul și le va folosi ocazional, să urmareasca ceva anume sau să se informeze.

Psiholog: Cristina Eftimie

Articole anterioare:

Psiholog Cristina Eftimie: Să vorbim corect cu copilul!

Psiholog Cristina Eftimie: Joaca cu tatăl sau joaca cu mama

Psiholog Cristina Eftimie: A fi aici și acum!

Psiholog Cristina Eftimie: Despre Separare și Încredere

Psiholog Cristina Eftimie:Tantrum sau furia copiilor atunci când apare un frățior

Psiholog Cristina Eftimie: Seara și crizele de afect ale copiilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *