Psiholog Cristina Eftimie: EMOȚIILE SE SIMT ÎN CORP

Dacă suntem atenți la noi înșine și dacă ne ascultăm trăirile și corpul vom observa că la fiecare emoție ni se activează anumite zone din corp care reacționează la ceea ce se întâmplă. Evident că noi putem reacționa diferit, în funcție de sistemul fiecăruia de reglaj și de filtrele pe care ni le activăm.

Astfel sunt zone în corp care sunt legate de emoțiile pe care le simțim și mai mult, anumite boli pot fi generate de anumite evenimente și trăiri ale noastre fiind prezente tot așa, în zonele reprezentative. Noi somatizăm, adică aducem trăirile din minte în corp și acestea se prezintă sub formă de boli. Psihologii consideră că somatizările au loc datorită neexprimării unor emoții sau prin cenzurarea acestora din diferite motive.

Astfel este bine să ne cunoaștem trăirile, să ne permitem să le exprimăm în așa fel încât să nu ne rănim nici pe noi dar nici pe cei din jur.

Se pare că emoțiile legate de furie au legătură cu ficatul, îl slăbesc. Astfel afecțiuni ale ficatului pot fi asociate cu emoțiile de furie, invidie, mânie, gelozie, frustrare. E bine de știut că la copii apare somatizarea foarte des. Ei nu știu cum să se manifeste când sunt mici și „absorb tot” ce se întâmplă în jurul lor, mai ales emoțiile mamei. Dacă mamei nu îi este bine, nici copilului nu îi va fi bine. Emoțiile dezirabile legate de acest organ sunt cele de bunătate și generozitate.

Emoția  de frică este legată de afecțiuni ale rinichilor și ale căilor urinare. Emoțiile de amabilitate, calm, liniște sunt legate tot de rinichi.

Inima este cea care este influențată de emoțiile de ură, cruzime, nerăbdare.  Stresul slăbește inima și creierul. Emoțiile benefice legate de inimă sunt cele de dragoste, bucurie, fericire.

Îngrijorarea slăbește stomacul. Stomacul este influențat de emoții ca griji, anxietate, neîncredre. Cele benefice sunt de corectitudine și deschidere.

Plămânii sunt legați de depresie și tristețe. Suferința slăbește plămânii. Stările benefice sunt cele de curaj și decizie corectă.

Astfel, dragostea aduce pace și armonie și întărește mintea și corpul.  Râsul reduce stresul iar zâmbetul răspândește fericire.

Ca manifestare a emoțiilor este interesant care zone sunt activate. Se observă că emoțiile și stările pozitive ca relaxare, fericire, antrenează tot corpul. Este important să cunoaștem ce ne face bine și ce ne face rău. Este iar important să ascultăm copiii atunci când îi doare ceva și să ne gândim ce anume s-a întâmplat și să identificăm ce emoții experimentează, apoi să reglăm în mediu ceea ce le-a provocat.                                                      Psiholog: Cristina Eftimie

Articole anterioare:

Psiholog Cristina Eftimie: CUM SE VĂD EMOȚIILE – EXPLICAȚII PENTRU COPII

Psiholog Cristina Eftimie: Emoțiile copiilor și vocabularul emoțional

Psiholog Cristina Eftimie: Alternative la NU când le vorbim copiilor

Psiholog Cristina Eftimie: Copilul și etichetele pe care i le aplicăm

Psiholog Cristina Eftimie: Cum să-ți convingi copilul să citească?

Psiholog Cristina Eftimie: De ce este important să le citim copiilor?

Psiholog Cristina Eftimie: Retragerea afecțiunii părintelui atunci când copilul a greșit

Psiholog Cristina Eftimie: Copilul mic și televizorul

Psiholog Cristina Eftimie: Să vorbim corect cu copilul!

Psiholog Cristina Eftimie: Joaca cu tatăl sau joaca cu mama

Psiholog Cristina Eftimie: A fi aici și acum!

Psiholog Cristina Eftimie: Despre Separare și Încredere

Psiholog Cristina Eftimie:Tantrum sau furia copiilor atunci când apare un frățior

Psiholog Cristina Eftimie: Seara și crizele de afect ale copiilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *