Open Medical Institute (OMI) este o iniţiativă educaţională globală înfiinţată în 1993 de către Fundaţia Americano-Austriacă (AAF) şi medici de la Colegiul de Medicină Weill Cornell Medical College.

Ulterior, instituţii importante din SUA şi Europa, inclusiv Colegiul de Medicină Weill Cornell şi spitale afiliate, Spitalul Pediatric din Philadelphia, Duke University Medical Center, Cleveland Clinic Foundation, Colegiul Medicilor şi Chirurgilor de la Universitatea Columbia şi Universităţile de Medicină din Viena, Graz şi Innsbruck s-au alăturat iniţiativei şi oferă susţinere academică pentru seminarii, comitetul de lectori activând pro bono.

Misiunea OMI este de a împărtăşi informaţia medicală medicilor şi cadrelor medicale din ţările aflate în proces de tranziţie, de a le ghida dezvoltarea profesională şi, în acelaşi timp, de a preveni situaţiile în care cadrele medicale sunt silite să îşi construiască o carieră în altă ţară. Activitatea OMI se derulează sub auspiciile Fundaţiei Americano-Austriece şi este co-finanţat de către Guvernul Federal al Austriei şi de alte instituţii private şi publice, corporaţii şi persoane fizice.

Pe plan global, diabetul zaharat afectează 422 de milioane de adulţi, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, prevalenţa acestuia atingând o valoare aproape dublă faţă de anul 1980, de 8,5% în rândul populaţiei adulte. De aceea, Open Medical Institute (OMI) s-a concentrat asupra bolilor cardiovasculare şi diabetului zaharat şi a iniţiat un Seminar privind diabetul zaharat desfăşurat anual în colaborare cu Universitatea Columbia, din New York, SUA, Universitatea Heinrich-Heine din Düsseldorf, Germania, şi Universitatea din Belgrad, Serbia.

Obiectivul acestui Seminar privind diabetul zaharat este de a oferi medicilor din întreaga lume informaţii referitoare la cele mai recente progrese în domeniul diagnosticului şi tratamentului acestei boli. Totodată, Seminarul este o oportunitate extraordinară pentru ca participanţii să discute cazurile din practica proprie cu experţi consacraţi pe plan internaţional în domeniul diabetului zaharat şi endocrinologiei, şi de a-şi împărtăşi experienţele altor colegi.

Seminarele se adresează medicilor aflaţi la început de drum şi care au acumulat deja experienţă, cărora li se adresează pacienţi cu diabet zaharat şi care sunt interesaţi de cercetare şi animaţi de dorinţa de a fi de folos colegilor şi de a contribui la instruirea studenţilor.

Dacă sunteţi medic, aţi încheiat rezidenţiatul (sau sunteţi în ultimul an), sunteţi interesat de diabet zaharat, endocrinologie sau aspecte legate de metabolismul lipidic şi vorbiţi fluent limba engleză, puteţi aplica accesând: http://www.aaf-online.org/index.php/how-to-apply.html.

Participanţii sunt selectaţi în funcţie de calificări şi beneficiază de o bursă.

Mai multe detalii despre seminarul de pe 14-20 mai 2017, din Salzburg, Austria găsiți AICI.

Sursa: Societate-diabet.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.