7 exerciții care te ajută să-ți menții mintea ascuțită

Creierul este implicat în tot ceea ce facem și trebuie să avem mare grijă de el, așa cum trebuie să avem și cu restul organismului nostru.

Exercițiile pentru creier, pentru îmbunătățirea memoriei, concentrării sau a funcșionalității zilnice este o prioritate pentru mulți oameni, mai ales pe măsură ce înaintează în vârstă. Acestea fiind spuse, oamenii de toate vârstele pot beneficia de introducerea câtorva exerciții pentru creier în rutina zilnică.

Cercetările au arătat că există multe feluri prin care-ți poți menține ascuțimea minții și care îți ajută creierul să rămână sănătos, indiferent de vârstă. Făcând anumite exerciții pentru creier care să ajute la îmbunătățirea memoriei, concentrării, poți realiza treburile zilnice mai repede și mai ușor, în timp ce mintea îți rămâne astfel ascuțită.

Iată 7 dintre cele mai importante.

Distrează-te cu un puzzle

foto: Ryoji Iwata

Indiferent că faci un puzzle de 1.000 de piese cu Turnul Effel sau unul de 100 de piese cu Mickey Mouse, această activitate este excelentă pentru îmbunătățirea creierului.

O cercetare a demonstrat că rezolvarea unor puzzle-uri implică mai multe abilități cognitive și este un factor protector pentru îmbătrânirea vizuospațială cognitivă. Cu alte cuvinte, când rezolvi un puzzle, trebuie să te uiți la diferite piese și să-ți imaginezi unde se potrivesc în imaginea mărită. Aceasta poate o modalitate grozavă de provocare și de antrenare a creierului.

Îmbunătățește-ți vocabularul

foto: Green Chameleon

Un vocabular bogat are un mod de a te face mai deștept. Dar știai că poți transforma o lecție rapidă de vocabular într-un joc de stimulare a creierului? Cercetările arată că mult mai multe regiuni ale creierului sunt implicate în chestiuni care țin de vocabular, mai ales în zonele care sunt importante pentru procesele vizuale și auditive. Pentru a testa această teorie, încearcă această activitate cognitivă:

  • Ține o agendă cu tine atunci când citești.
  • Notează un cuvânt care nu îți este familiar, apoi caută-i definiția.
  • Încearcă să folosești acel cuvânt de cinci ori a doua zi.

Dansează

foto: Danielle Cerullo

Cei de la Centers for Disease Prevention and Control din SUA au observat că învățarea unor noi mișcări de dans poate mări viteza de procesare a creierului și poate îmbunătăți memoria. Cu alte cuvinte, fă câteva mișcări de dans, iar creierul îți va mulțumi.

Vrei să te testezi? Încearcă una dintre aceste activități:

  • Înscrie-te la ore de salsa, tap, hip-hop sau dans contemporan.
  • Încearcă ore de Zumba sau alt tip de astfel de antrenament.
  • Privește un video online cu mișcări distractive de dans pe care ai vrut dintotdeauna să le înveți.
  • Mergi împreună cu un partener la ore de dans.
  • Sau poți încerca cu mai mulți prieteni să dansați în sincron.

Încearcă un meșteșug

foto: Quino Al

Învățarea unui meșteșug sau a unei activități noi nu este numai distractivă, dar ajută și la întărirea conxiunilor din creier.

O cercetare din 2014 arată că învățarea unui nou meșteșug ajută la îmbunătățirea funcțiilor memoriei la adulții mai în vârstă. Este ceva ce ai vrut dintotdeauna să înveți? Poate e vorba de olărit, de reparat mașini, de croșetat sau poate chiar de călărit? Acum știi că ai încă un motiv foarte bun pentru a învăța ceva nou.

Ascultă muzică sau cântă

foto: Bruce Mars

Vrei o cale ușoară pentru mări puterea creativă a creierului? Răspunsul s-ar putea afla în muzică.

Potrivit unui studiu din 2017, ascultarea unor melodii vesele generează mai multe soluții inovative în comparație cu liniștea. Ceea ce înseamnă că puțină muzică poate îmbunătăți gândirea creativă și puterea creierului.

Iar dacă vrei să înveți să cânți la un instrument, acum este momentul potrivit pentru a începe pentru că creierul este capabil să învețe noi lucruri în orice moment al vieții. De aceea, nu ești niciodată prea bătrân pentru a începe să cânți la un instrument, așa cum este pianul, chitara sau chiar la tobe.

Meditează

Meditația zilnică poate calma organismul, poate încetini respirația și poate reduce stresul și anxietatea. Dar știai că îți va îmbunătăți memoria și va mări abilitatea creierului de a procesa informațiile?

Găsește un loc liniștit, închide ochii și petrece cinci minute meditând, în fiecare zi.

Învață o limbă străină

foto: Dmitry Ratushny

O cercetare din 2012 a demonstrat multitudinea de beneficii cognitive ale învățării unei noi limbi.

Potrivit unor numeroase studii, bilingvismul poate contribui la o memorie mai bună, abilități vizual-spațiale mai bune și nivel ridicat de creativitate. Fluența în mai multe limbi te poate ajuta, de asemenea, să schimbi mai ușor diferite îndatoriri și să întârzii îmbătrânirea creierului.

Vestea bună este că niciodată nu este prea târziu să te apuci să înveți o limbă străină. Potrivit cercetătorilor, îți poți îmbunătăți memoria și alte funcții mentale devenind oricând elevul unor cursuri de limbi străine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.