Cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știm despre antiinflamatoare

Antiinflamatoarele sunt printre cele mai folosite medicamente din lume, împreună cu antibioticele și anticoagulantele. Ele sunt folosite împotriva inflamațiilor, durerilor și febrei.

Inflamația apare atunci când se produce o leziune, traumatisme sau diverse infecții, fiind o reacție naturală a organismului. Cum se formează? Se declanșează un proces în cadrul căruia celulele imunitare se concentrează la locul afectat. Acolo se produc modificări chimice care duc la eliberarea de substanșe inflamatoare. În cadrul aceluiași proces au loc modificări ale parametrilor sangvini. Adică, pot crește valorile VSH-ului, ale proteine C reactive și ale fibrinogenului.

Cum acționează antiinflamatoarele

Există două clase de medicamente antiinflamatoare, în funcție de modul în care acționează asupra inflamației: steroidiene sau corticosteroizi (hidrocortizon, prednison) și nesteroidiene sau AINS (ibuprofen, diclofenac, acid acetilsalicilic).

Cele din prima categorie, corticosteroizii reduc inflamația prin legarea de receptorii glucocorticoizi. Medicamentele din a doua categorie blochează enzima COX implicată în producerea inflamației.

Ce putem trata cu antiinflamatoare

Medicamentele de tip AINS atenuează durerile (acțiune antalgică) și scad febra (acțiune antipiretică). Cei mai mulți dintre noi le folosim pentru a calma durerile scăzute sau moderate de cap, pe cele menstruale sau provocate de artrită și ori apărute în urma unor activități sportive. Medicii le recomandă și în artroze, dureri postoperatorii, tendinite, nevralgii ori abces dentar.

Dintre medicamentele de tip AINS, aspirina este recomandată și pentru a preveni coagularea sângelui și, implicit, accidentul vascular cerebral și crizele cardiace la persoanele cu risc.

În ceea ce privește medicamentele de tipul corticosteroizilor, acestea au indicații în boli reumatologice severe, cum este poliartrita reumatoidă, astmul bronșic care nu răspunde la terapia uzuală, psoriazis, rinite alergice, lupus eritematos sistemic, boli inflamatoare intestinale.

Ce reacții adverse pot avea

Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene se pot lua și fără rețetă. Dar asta nu înseamnă că sunt lipsite de efecte adverse la care trebuie să fim atenți. Printre acestea se numără: diareea, durerile de stomac, ulcerul și hemoragia digestivă, greața și starea de vomă. Mai pot apărea și cefalee, reacții digestive, astm, oboseală, amețeli, hipertensiune.

Persoanele în vârstă, cu boli cronice, trebuie să fie și mai atente. Și asta pentru că medicamentele de tip AINS sunt contraindicate în caz de ulcer, hemoragie digestivă, insuficiență hepatică, renală sau cardiacă.

De asemenea, trebuie avută grijă și la interacțiunea cu alte medicamente, cum ar fi anticoagulantele. Pentru a limita efectele asupra stomacului, antiinflamatoarele se iau cu un pahar mare de apă, după masă. Este indicat să se ia și un protector gastric.

Corticosteroizii au un puternic afefect antiinflamator, dar sunt însoțiți de efecte adverse mai pronunțate, motiv pentru care nu se iau decât la recomandarea medicului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.