Cum ne poate afecta singurătatea. Sfaturile psihologului

Ritmul rapid al vieții și problemele de zi cu zi ne pot însingura, ne pot împiedica să ne găsim un partener sau să ieșim în oraș cu prietenii. Deși, poate, simțim uneori nevoia de solitudine, pe termen lung, aceasta ne poate afecta sănătătea fizică și cea psihică.

„Singurătatea este la fel de periculoasă precum obezitatea. Una din cinci persoane se simte singură, așa spun cele mai recente studii. Iar această frecvență este destul de îngrijorătoare“, trage un semnal de alarmă psihologul Liviu Mircescu. „Dacă pe termen scurt, tendința de izolare poate avea efecte pozitive, când se prelungește apar stările depresive , scăderea stimei de sine, sau poate chiar gânduri de suicid. Există unele schimbări pe care le putem face în rutina zilnică. Acestea vor putea influența în mod pozitiv starea emoțională și psihică“, explică psihologul.

Sentimentul singurătății

Fiecare om își trăiește diferit singurătatea. Unele tind să se interiorizeze și mai mult. Altele să aibă atacuri de panică, ori chiar gânduri de suicid. Nu trebuie să uităm că singurătatea este un sentiment, și nu o stare. „Există anumiți factori declanșatori care ne pot face să ne simțim singuri,așa cum există diverse lucruri pe care le putem face ca să ne fie bine singuri.“,spune psihologul. Specialiștii ne sfătuiesc să ne folosim timpul pentru a ne analiza gândurile și emoțiile, preocupările și convingerile pe care le-am căpătat de-a lungul timpului.

Ce influențează singurătatea

Sentimentul singurătății este din ce în ce mai întâlnit în zilele noastre. „El poate fi accentuat și de implicarea în viața virtuală care oferă iluzia apartenenței unei comunități. Chiar dacă se pare că apariția acestui sentiment de singurătate este legată și de moștenirea genetică, acesta este declanșat și de factori externi cu care ne confruntăm în timpul vieții (pierderea unei relații sau a unui om drag, dificultatea de a începe o relație nouă, teama de a fi respins ori etichetat de cei din jur, pensionarea sau schimbarea domiciliului)“, spune psihologul Liviu Mircescu.

Impactul asupra sănătății

  • favorizează apariția demenței și a bolilor de inimă
  • afectează calitatea somnului
  • poate crește riscul de moarte prematură
  • slăbește sistemul imunitar
  • pe termen lung, singurătatea poate avea același afect precum fumatul asupra organismului.

Schimbări pe care le putem face

Specialiștii ne sfătuiesc să facem schimbări în rutina singurătății. Am putea să ne oferim voluntari într-o acțiune/ „De asemenea, ne putem concentra pe nevoile și emoțiile celor din jur. Așa vom observa oamenii din jurul nostru și nu ne mai simțim singuri. Și, cel mai important, trebuie să încercăm să stăm cât mai mult pe rețelele de socializare. Să sunăm un prieten în loc să-i dăm un mesaj. Să ieșim la o plimbare, la o cafea cu un coleg sau prieten“, conchide psihologul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *