Cum vorbim cu adolescenții? Cum îi facem să asculte și să vorbească despre problemele lor?

Adolescența reprezintă o perioadă de tranziție, dinspre copilărie spre viața de adult, o perioadă dificilă, cu multe schimbări pe toate planurile. Au loc modificări majore atât fizice cât și pe plan psihic. Copilul ajuns adolescent își neagă acum identitatea infantilă și este în căutarea unei noi identități. Această nouă identitate pe care el o caută poate fi influențată mult de grup sau anumite persoane din anturaj. Apartenența la grup este foarte importantă și adolescentul vrea să fie parte din acesta. Grupurile se disting prin diferite aspecte emblematice (fel de a se îmbrăca, freze, gesturi specifice etc) pe care membrii grupului le respectă adăugând deseori și o notă de individualitate. Ei vor să fie ca grupul și parte din el dar și unici ca indivizi.

De cele mai multe ori când încercăm ca părinți, terapeuți sau profesori să discutăm cu adolescenții, este dificil să îi facem să vorbească. Deseori nu vor să se deschidă, poate cred că vor fi judecați, criticați. Poate fi o lovitură puternică în stima lor de sine, și așa fragilă, să îi criticăm, să îi ironizăm. Ei își pierd încrederea în ei dar și în noi în urma criticii excesive, se simt inadecvați și se vor îndoi de valoarea personală. Pe de altă parte abuzul emoțional este destabilizator iar un copil criticat mult, își va critica partenerul și copiii atunci când va fi adult.

Atacul, pe de altă parte, îi face iarăși să se închidă, referindu-mă aici la violența verbală, fie ea și ca urmare a unui comportament inadecvat al adolescentului. Faptul că îi spunem și noi ce șie deja, că a greșit și că a făcut ceva rău, nu ajută la nimic. Punctăm lucrurile greșite, căutăm soluții dar nu exagerăm și ne vărsăm toată supărarea și tot repertoriul de atribute negative asupra copilului. Copilul atacat va fi mereu în defensivă, se va apăra. Așa putem recunoaște și adulții care sunt mereu în defensivă, au fost atacați des copii fiind și acesta a devenit modul lor de funcționare.

Unii părinți se retrag și le retrag afecțiunea și atenția copiilor lor atunci când sunt supărați pe aceștia, pur și simplu nu mai comunică. Dacă avem nevoie noi ca adulți să luăm o pauză, este în regulă, putem spune acest lucru, că noi ne simțim bulversați și avem nevoie de câteva momente să ne reașezăm. Uneori această pauză este binevenită și în loc să explodăm cu furie, este mai bine să ne liniștim, să procesăm informația și apoi să reluăm discuția cu calm. Totuși această retragere ne-o asumăm noi ca adulți și nu este nevoie să fie resimțită de adolescent ca o pedeapsă adresată lui. Pentru evitarea confuziilor, comunicăm fix așa, că este o pauză de care noi avem nevoie.

Disprețul sau ironia îi face pe adolescenți să ne evite dar le și știrbește încrederea în ei. Se vor îndoi că au vreo valoare sau vreun merit și vor întrerupe comunicarea. Pe de altă parte le vor permite și altora să îi trateze în felul acesta, lipsit de respect și evident, în triunghiul victimă- agresor- salvator, își vor schimba rolul de-a lungul timpului. Unii părinți le spun copiilor lor că sunt o mare dezamăgire, „mai bine nu te făceam”. Toate acestea dor.

Și dacă am vorbit despre probleme, să venim și cu soluții.

În comunicarea cu adolescenții este important să folosim des validarea, să vedem și ce este bun la ei și ce fac bine și să punctăm aceste lucruri. Copiii nu sunt răi, comportamentele lor sunt inadecvate uneori da, dar ei sunt buni. Copiii prin validare învață să se valorizeze și să îi aprecieze și pe ceilalți.

Putem folosi reflectarea prin care invităm adolescentul să se pună în papucii noștri și îi valorizăm modul de gândire și raționamentul. Tu cum te-ai simți dacă eu aș fi copilul tău și aș fi făcut acest lucru? Cum ai acționa? Ce ai face? Cum ai sprijini copilul în rezolvarea situației? Copiii sunt surprinzători și de cele mai multe ori au soluții inovative. Nu înseamnă că îi dăm mână liberă, este o discuție, o negociere, o încredere reciprocă.

Este important să fim empatici pentru că așa îi învățăm pe copii/adolescenți sa fie și ei. Est important pentru ei să vadă că le înțelegem frământările. Nici eu în locul tău nu aș fi fericit să mi se întâmple așa ceva..Cred că ești foarte supărat și că te simți frustrat, furios, trist…

Și nu în ultimul rând, putem folosi implicarea. Implicarea sugerează că ne pasă. Nu înseamnă să îi rezolvăm noi problemele, înseamnă să ne implicăm pentru a-l sprijini în găsirea unei soluții. Înseamnă a ne conștientiza propriile dificultăți și probleme pe care ne dorim să le schimbăm, să le rezolvăm și apoi să ne ocupăm și de cele legate de relația dintre noi și adolescent. Implicarea poate suna ca: vreau să schimb acest lucru la mine și acesta la noi…. În modul acesta și noi suntem perfectibili, nu perfecți, astfel adolescenții vor învăța să accepte și ei că noi ca și construcție umană suntem toată viața perfectibili, să accepte schimbarea și să își dorească să fie mai buni.

Și în final, un mic truc: atunci când le este greu să vorbească despre ei, întrebați-vă copiii adolescenți despre prietenii lor! Veți vedea că au probleme similare, că le este mai ușor să deplaseze problema la altul, că vor aprecia că sunteți interesați de cercul lor de prieteni, pe care de multe ori ca părinți, îl dezaprobăm. Dacă vorbesc despre prieteni mai întâi, le va veni mai ușor să spună și despre ei. Contează să îi tratați cu respect, empatie și atenție. Acestea se văd și se simt.

Psiholog Cristina Eftimie

Articole anterioare:

Părinte perfect sau părinte suficient de bun?

Ce-i place copilului tău? Cum irosești materialul destinat încercărilor și erorilor?

Micii corporatiști – copiii obosiți de ambiția părinților

Psiholog Cristina Eftimie: Metode de gestionare a furiei la copii

Tradiția cititului în familie – un obicei islandez sănătos

Mami lucrează la servici’, tati la muncă…….

Psiholog Cristina Eftimie: IDENTITATEA ÎN ADOLESCENȚĂ

Psiholog Cristina Eftimie: Copiii ne pedepsesc atunci când nu ne facem timp pentru ei

Psiholog Cristina Eftimie: Bunici mai buni decât părinți?

Psiholog Cristina Eftimie: Jocuri ale emoțiilor

Psiholog Cristina Eftimie: EMOȚIILE SE SIMT ÎN CORP

Psiholog Cristina Eftimie: CUM SE VĂD EMOȚIILE – EXPLICAȚII PENTRU COPII

Psiholog Cristina Eftimie: Emoțiile copiilor și vocabularul emoțional

Psiholog Cristina Eftimie: Alternative la NU când le vorbim copiilor

Psiholog Cristina Eftimie: Copilul și etichetele pe care i le aplicăm

Psiholog Cristina Eftimie: Cum să-ți convingi copilul să citească?

Psiholog Cristina Eftimie: De ce este important să le citim copiilor?

Psiholog Cristina Eftimie: Retragerea afecțiunii părintelui atunci când copilul a greșit

Psiholog Cristina Eftimie: Copilul mic și televizorul

Psiholog Cristina Eftimie: Să vorbim corect cu copilul!

Psiholog Cristina Eftimie: Joaca cu tatăl sau joaca cu mama

Psiholog Cristina Eftimie: A fi aici și acum!

Psiholog Cristina Eftimie: Despre Separare și Încredere

Psiholog Cristina Eftimie:Tantrum sau furia copiilor atunci când apare un frățior

Psiholog Cristina Eftimie: Seara și crizele de afect ale copiilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *