Deshidratarea este o piedică împotriva performanței. Poate provoca oboseală și scade rezistența în rândul atleților, potrivit unui studiu din 2018 apărut în revista Frontiers in Physiology. și citat de TIME. Chiar și o ușoară deshidratare poate interfera cu starea unei persoane sau abilitatea ei de a se concentra

Apa este ieftină și sănătoasă. Iar consumul de apă este un mod eficient pentru majoritatea oamenilor de a se menține hidratați. Academia Națională de Medicină din SUA recomandă adulților să bea undeva în jurul a doi litri pe zi. Dar să torni cantități mari de apă dimineața, la prânz și seara s-ar putea să nu fie cel mai eficient mod de a întruni cerințele organismului de a fi hidratat, scriu cei de la revista TIME.

„Suprahidratarea“

„Dacă bei apă, și apoi în două ore, urinezi foarte mult, iar urina este clară, ușor gălbuie, asta înseamnă că apa nu a stat prea mult în organism“, spune David Nieman, profesor de sănătate publică la Appalachian State University și director al Human Performance Lab at the North Carolina Research Campus. Nieman spune că apa plată are tendința să treacă direct prin sistemul digestiv al omului atunci când nu este însoți de mâncare sau nutrimente. Acest lucru este adevărat mai ales atunci când oamenii beau mari cantități de apă pe stomacul gol. „Nu există vreo explicație pentru un astfel de consum“, spune el.

De fapt, urina limpede este un semn de „suprahidratare“, potrivit Cleveland Clinic.Iar unele dintre cele mai recente cercetări susține afirmațiile lui Nieman, conform cărora că sbei cantități mari de apă nu este cea mai bunp modalitate de a rămâne hidratat.

Laptele și sucul de portocale, mai hidratante

Pentru un studiu din 2015 din American Journal of Clinical Nutrition, cercetătorii au vomparat efectele hidratării pe termen scurt pentru mai mult de zece tipuri diferite de băutură – de la apă plată și băuturi energizante, la lapte, ceai și bere. Bazându-se pe analizele de urină colectate de la voluntarii studiului, cercetătorii au ajuns la concluzia că unele băuturi – inclusiv laptele, ceaiul și sucul de portocale, dar nu și cele energizante – erau mai hidratante decât apa plată. (Berea era mai puțin hidratantă decât apa, dar mai mult decât cafeaua).

Bineînțeles că nimeni nu sugerează ca oamenii să renunțe la apă în favoarea laptelui sau a sucului de portocale. Dar autorii studiului din 2015 au scris că există anumite „elementele unei băuturi“ care afectează câtă apă reține corpul. Acestea includ conținutul nutritiv al băuturii, prezența „agenților diuretici“, care cresc cantitatea de urină produsă de o persoană. Consumul de apă cu aminoacizi, grăsimi și minerale pare să ajute organismul să adune și să rețină mai multă apă – și în consecință să mențină niveluri mai bune de hidratare – ceea ce este important mai ales în timpul antrenamentelor și a perioadelor când corpul transpiră mai mult.

Hiponatremia

„Oamenii care beau sticle peste sticle de apă între mese, ori cu sau fără mâncare, probabil că eliminp prin urină cea mai mare parte a ei“, spune Nieman. De asemenea, ideea des vehiculată că un consum constant de apă „spală“ organismul de toxine sau reziduuri este adevărată pe jumătate. În timp ce urima transportă produse secundare chimice și reziduurile organsimului, consumul de apă multă pe stomacul gol nu îmbunătățește acest proces de curățare, spune el.

În unele situații rare, consumul excesiv de apă poate fi chiar dăunător. „La atleți sau la oamenii care fac antrenamente ore îndelungate, dacă beau numai apă, aruncă prea mult sodiu în urină, ceea ce duce la un dezechilibru al nivelurilor de sodiu din organism“, explică Nieman, care a petrecut, potrivit TIME, o mare parte din cariera sa cercetând hidratarea în legătură cu practicarea sportului. Medicii numesc acest dezechilibru „hiponatremie“, iar în unele cazuri poate fi letală. În astfel de cazuri, băuturile energizante pentru sportici și alte băuturi care conțin nutrimente și sodiu sunt mai sigure decât apa plată.

În timp ce hiponatremia și consumul excesiv de apă nu sunt preocupări importante pentru cei care nu sunt atleți, există modalități mai bune de a păstra corpul și creierul hidratate decât o tonă de apă zilnic. Sorbirea apei (sau a oricărei băuturi) câte puțin de fiecare dată, din timp în timp, previne „supraîncărcarea“ rinichilor și astfel ajuți organismul să rețină mai mult H2O, spune Nieman.

Înainte sau în timpul mesei

Consumul de apă înaintea sau în timpul mesei sau a unei gustări este o modalitate bună de hidratare. „Consumul de apă cu aminoacizi sau grăsimi, vitamine sau minerale ajută organismul să acumuleze apă, de aceea băuturi precum laprele sau sucurile de fructe tind să fie pe primele locuri în aceste studii“, spune el. Unele dintre propriile sale cercetări au descoperit că consumul unei banane este mai bun decât o băutură pentru sportivi atunci când vine voirba de recuperare post-antrenament. El mai spune că consumul oricărui fruct cu puțin apă poate ajuta abilitatea organismului de a reține H2O și de a se hidrata.

Mesajul specialiștilor nu este ca oamenii să bea mai puțină apă, nici să o înlocuiască cu alte băuturi. Dar pentru cei care se procupă de hidratarea organismului, abordarea ar fi ca apa să fie consumată cu puțină mâncare, în reprize dese și cantități mici. Sunt metode mai eficiente decât pahare plină cu apă între mese.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.