O luptă grea cu viciul băuturii

Dana, de 43 de ani, a început să consume alcool pentru că o făcea să se simtă mai curajoasă și să mai uite de probleme: divorț, un loc de muncă stresant. Ușor-ușor numărul paharelor a crescut și de-abia aștepta să se termine programul la serviciu pentru a ajunge acasă să bea.

Nu și-a dat seama când situația a scăpat de sub control. A crezut tot timpul că ea deține controlul, că decide singură cât și cum să bea, că bea pentru că vrea și că se poate opri oricând își dorește. „Îmi propuneam să mă opresc din băut, dar apoi tot eu găseam motive să nu o fac. Mereu ziceam că de mâine renunț“, povestește Dana.

Și-a dat seama că ceva este în neregulă când a ajuns la spital după ce a pierdut numărul paharelor și a fost trimisă la secția de Psihiatrie, cu diagnosticul etilism cronic. Nu erau mulți cei care știau prin ce trece. Se ferea să se îmbete în public, mai ales pentru că era de părere că este o rușine ca o femeie să facă asta. Bea mult singură, acasă, ori își turna alcool în cafea sau ceai atunci când ieșea în oraș.

A rămas mai mult singură

Familia a încercat să-i fie aproape și să o facă să renunțe la alcool. Aufost rugăminți, decizii categorice, sentimente de furie și tristețe, însă nevoia de alcool era prea mare. Părinții au încetat să o mai ajute, iar prietenii au abandonat-o rând pe rând. „Nu-mi mai răspundeau nici la telefoane. Iar când o făceau îmi spuneau că mă iubesc dar că trebuie să fac ceva în privința alcoolului. Propriii mei părinți nu-mi mai răspundeau la telefon. Atunci i-am urât. Ulterior, mi-am dat seama că de fapt comportamentul lor m-a ajutat foarte mult“, povestește Dana.

S-a temut de sevraj

De altfel, îndepărtarea celor dragi de ea a fost momentul care a făcut-o să-și dea seama că are o problemă. Rămăsese fără familie, fără dragoste, fără bani și fără loc de muncă. A trecut prin perioade de sevraj asistat și a intrat în faza de recuperare. Cel mai greu a fost sevrajul, cu toate simptomele (dureri, frisoane, amețeli, greață, vomă, palpitații). A început să se documenteze despre adicția ei și a descoperit un forum unde alte femei dependente de alcool își spuneau povestea. A reușit să se abțină nevoii de alcool și de 4 ani nu a mai pus picătură de alcool în gură.

„Dependența de alcool este o boală de care nu te vindeci niciodată. Trebuie să fiu mereu atentă la mine, dar măcar am o viață normală și sănătoasă. este o permanentă luptă cu mine. Ieșirea din dependență este ca a doua șansă la viață, la o viață mai bună, de fapt“, conchide Dana.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *