Psiholog Cristina Eftimie:Tantrum sau furia copiilor atunci când apare un frățior

Atunci când apare un al doilea copil în familie, în general adulții sunt atenți la reacția primului copil și îi explică că va avea un frate sau o soră  și că se va juca cu el/ea dar uneori omit să îi înțeleagă sentimentele, mai ales pe cele de gelozie. Tabloul este prezentat în termeni pozitivi și se axează mai puțin pe faptul că sentimentele negative vor apărea și ele. Cred că o validare a sentimentelor negative ar fi utilă și ar elimina sentimentul de vinovătie de care unii copii se simt copleșiți. Nu își iubesc fratele, ba chiar îl urăsc uneori, sunt conștienți de acest lucru și apoi se simt vinovați. Am putea să le spunem ceva de genul: „Știu că nu vrei să împarți tot ce ai cu cineva, fie el și un bebeluș drăguț. Poate o să te simți furios, supărat, este normal să simți aceste emoții. Este greu să accepți pe cineva nou în viața ta. Ce pot să îți promit, este că eu te voi iubi la fel ca și până acum chiar dacă îmi împart timpul la voi amândoi. Îți promit de asemenea că te voi sprijini să treci peste aceste greutăți!”

Se întâmplă des ca după venirea unui frătior mai mic, copilul mai mare să fie la început entuziasmat, fiind pregătit de părinți dar starea să se schimbe după o perioadă pentru că își percepe fratele ca pe un rival. Specialiștii cred că acest lucru este normal. Care dintre noi își dorește să aibă vreun rival pe aproape cu care să împartă toată dragostea și atenția mamei și a celorlalți membri ai familiei??… atenție care a fost a lui integral, pâna acum….. niciunul nu ne-am dori așa ceva. Să înveți să împarți cu alții este una dintre cele mai dificile provocări ale noastre ca și ființe umane. Așa că nu ne putem aștepta de la un copil să accepte și să se conformeze rapid la noua situație.

Îngrijirea unui bebeluș cere multă energie și atenție și copilul mai mare se poate simți neglijat la un moment dat. Toată lumea gravitează în jurul noului venit, el nu mai este interesant…..și atunci devine interesant. Cum? Poate avea manifestări explozive de furie, poate fi foarte agitat, poate distruge obiecte din casă, se poate lovi, toate aceste lucruri făcându-le pentru a atrage atenția asupra lui.

Din practică pot exemplifica cu două cazuri. Un caz cu un copil de patru ani, cu o surioară mai mică, făcea crize de furie, se înroșea, nu mai putea să respire. Cei din jur se speriau și se agitau iar el se agita și mai tare. În momentul în care a primit atenția care i se cuvenea, problema s-a ameliorat rapid, părinții au petrecut timp de calitate împreună cu cei doi copii dar și separat, doar cu el, timp în care a fost validat și valorizat.  Copilul a renunțat la comportamentele dezadaptative și a fost învățat să își gestioneze stările de furie fără a mai face tantrum-uri.

Un alt caz este despre o fetiță care a refuzat să mai meargă la grădiniță după apariția unui bebeluș în familie, din cauza geloziei, fiind foarte atașată de mamă. Și cu ea s-a lucrat tot pe gestionarea comportamentelor dezadaptative, ea simțindu-se vinovată obișnuia să se lovească. Metodele folosite au fost de a găsi alternative sănătoase pentru exprimarea frustrării, fără a-și mai face rău.

Ce aș recomanda eu, este, cum am spus și mai sus, timp separat pentru ambii copii în care părintele să le acorde toată atenția și împreună să desfășoare activitățile preferate ale copilului. Recomand validare și valorizare și multă, multă înțelegere. De asemenea, a-l responsabiliza pe copilul  mare ca să aibă grijă de cel mic, nu este o opțiune, amândoi sunt copii și au dreptul să se bucure de copilărie. Cel mare poate ajuta, da, dar adultul poartă toată responsabilitatea.

Psiholog Cristina Eftimie

Articole anterioare:

Psiholog Cristina Eftimie: Seara și crizele de afect ale copiilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *