Studiu. De ce își înclină oamenii capul spre dreapta atunci când își sărută partenerul de viață

Un studiu internaţional sugerează că oamenii în general au tendinţa de a-şi înclina capul spre dreapta când îşi sărută partenerii de viaţă, fapt ce ar putea avea implicaţii pentru neuroştiinţă şi ştiinţele cognitive

Potrivit cercetării academice publicate recent în jurnalul „Scientific Reports”, peste două treimi dintre cei care iniţiază un sărut şi dintre cei care se lasă sărutaţi au tendinţa de a-şi îndrepta capetele către dreapta.

De asemenea, potrivit cercetării, bărbaţii sunt cu 15% mai predispuşi să iniţieze un sărut în comparaţie cu femeile.

Specialiştii în psihologie şi neurocercetătorii de la universităţile Bath Spa din Marea Britanie şi Dhaka din Bangladesh au invitat 48 de cupluri căsătorite să se sărute în intimitatea locuinţelor lor, iar după acest lucru au fost rugaţi să meargă în încăperi diferite, să deschidă un plic şi apoi să descrie, în mod independent de partenerii lor de viaţă, diverse aspecte ale sărutului.

Mediul în care partenerii se sărutau a fost considerat semnificativ, acest gest nefiind observat în mod obişnuit în public în Bangladesh şi putând fi supus cenzurii la televiziune sau în cinematografia din acest stat.

Noua cercetare realizată după mai multe studii efectuate anterior în ţări vestice asupra unor cupluri care s-au sărutat în zone publice, este prima care analizează o tendinţă inerentă de a îndrepta capul într-o parte atunci când oamenii se sărută într-un context non-vestic, neinfluenţat de factori precum cei culturali sau imitarea unui comportament observat la televizor sau în cinematografe.

De asemenea, acesta este primul studiu din lume care demonstrează că cei care se lasă sărutaţi au tendinţa de a răspunde în mod similar la direcţia către care partenerii lor îşi apleacă capul, se mai arată în concluziile cercetării.

„Tendinţa de aplecare a capului reprezintă unul dintre gesturile exprimate cel mai timpuriu în procesul de dezvoltare – încă din uter se observă o preferinţă către înclinarea capului spre dreapta, manifestată înainte de cea de (exprimare a – n.r.) preferinţei pentru mâna dreaptă sau piciorul drept. Dacă această tendinţă fundamentală este înnăscută şi se extinde către vârsta adultă este un mister ce persistă de multă vreme în neuroştiinţă şi psihologie”, susţine doctor Rezaul Karim din cadrul Departmentului de Psihologie din cadrul Universităţii Dhaka, autorul principal al lucrării.

Noua cercetare sugerează că actul sărutului este determinat de împărţirea sarcinilor între emisferele creierului, diferite niveluri ale hormonilor din fiecare dintre emisfere şi neurotransmiţători putând fi distribuite în mod inegal în fiecare emisferă acest lucru dând naştere tendinţei de a apleca capul spre dreapta, susţin cercetătorii, conform sursei citate. (sursa: agerpres.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *