Cardiologii americani lansează un avertisment umitor. „Uleiul de cocos este la fel de rău pentru inimă precum grăsimea animală”

Uleiul de cocos este la fel de nesănătos precum slănina sau untul pentru că grăsimile saturate pe care le conține pot să ridice nivelul colesterolului rău, avertizează Asociația Americană pentru Inimă (American Heart Association – AHA).

Vândut de o grămadă de companii drept aliment-minune, uleiul de cocos este ridicat în slăvi pentru proprietățile sale multiple, fiind recomandat atât intern (aliment, energizant, imunostimulator, adjuvant în diferite tratament etc), cât și extern (ten, păr ).

AHA admite însă că nu s-au făcut suficiente studii care să confirme acestă teorie, dar cele deja existente duc către o asemenea concluzie.

Pe de altă parte, sfaturile cu privire la consumul de grăsimi pot fi extrem de derutante.

Cele animale, precum untura, sunt considerate rele iar grăsimile vegetale precum uleiul de măsline sunt recomandate drept o alternativă alimentară mai sănătoasă.

Această teorie se bazează, în special, pe tipul de grăsime – saturate/nesaturate – conținut de produsele respective.

Dar nici în punctul ăsta, lucrurile nu sunt foarte clare pentru că există specialiști care consideră unele „saturate” mai bune decât altele (cele animale sunt rele pentru că produc creșterea colesterolului rău, dar cele vegetale pe care le găsim în nuci, pește, avocado sunt bune pentru că reduc nivelul de colesterol și echilibrează nivelul insulinei).

Cum înlocuim grăsimile saturate cu unele nesaturate

Toată comunitatea științifică este însă de acord cu privire la faptul că o alimentație bogată în grăsimi saturate care determină creșterea colesterolului pune în pericol sănătatea, crescând semnificativ riscul de boli cardio-vasculare și accidente vasculare cerebrale.

Potrivit AHA, uleiul de cocos conține conține 82% grăsimi saturate. Mai mult deci decât untul (63%), grăsimea de pe carne (50%) sau untura de porc (39%). Și, ca toate celelalte grăsimi saturate, mai spune AHA, citând o serie de studii recente, poate provoca o creștere a colesterolului rău.

Apărătorii beneficiilor uleiului de cocos spun că amestecul de grăsimi conținut de acesta ar face din el o opțiune alimentară sănătoasă, dar AHA atrage atenția că nu există suficiente dovezi în acest sens.

Cardiologii americani mai spun că, pentru scăderea colesterolului, este esențială înlocuirea grăsimilor saturate cu unele nesaturate (cum ar fi uleiul de măsline). Această schimbare în dieta zilnică poate fi la fel de eficientă precum medicamentele care ajută la menținerea colesterolului la cote nepericuloase.

Toate studiile științifice temeinic realizate susțin, fără drept de apel, limitarea grăsimilor saturate în dieta cotidiană în scopul prevenirii bolilor de inimă și de circulație a sângelui”, spune dr Frank Sacks, conducătorul echipei AHA care a lansat avertismentul de mai sus.

„Să mâncăm sănătos pentru inima noastră nu înseamnă să reducem anumite grăsimi, ci să le și înlocuim cu ceva benefic – cum ar fi grâul integral și grăsimile nesaturate – și în niciun caz cu zaharuri sau carbohidrați rafinați.

Schimbările în dietă trebuie să fie privite într-un context mai amplu și să încercăm o apropiere cât mai mare de tradiționala dietă mediteraneană care ajută la reducerea semnificativă a factorilor de risc pentru inimă, nu doar o scădere a nivelului de colesterol.

Recomandăm, așadar, înlocuirea grăsimilor saturate cu unele nesaturate, să folosim uleiuri în loc de unt, să optăm pentru avocado, pește, nuci și semințe în loc de prăjituri, biscuiți, ciocolată și carne grasă”, spune și Victoria Taylor, din cadrul Fundației Britanice pentru Inimă.

Câteva trucuri în gătirea alimentelor pentru o inimă mai sănătoasă:

  • În loc s-o prăjiți profund, ideal ar fi să faceți carnea pe grătar, s-o fierbeți sau s-o coaceți.
  • Tăiați grăsimea și îndepărtați pielițele înainte de preparare.
  • Scurgeți uleiurile și grăsimile din fripturi sau alte mâncăruri pe care nu le-ați preparat cu mâna voastră.
  • Faceți voi înșivă sandvișurile încercând să lăsați deoparte untul sau cremele de brânză.

Sursa: BBC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.