Un test de sânge ar putea depista cancerul ovarian în faze incipiente

Puține cazuri de cancer ovarian sunt diagnosticate în stadii incipiente, astfel că multe femei pierd ocazia unui tratament eficient încă de la început, potrivit Medical News Today. Un nou test de sânge ar putea schimba această situație.
Societatea Americană de Cancer spune că „numai 20% din cancerele ovariene sunt descoperite în fază incipientă“. Totuși, când un medic poate diagnostica cancerul devreme, 94% din femei au șanse mari de vindecare în urma tratamentului. Dincolo de o examinare pelviană completă, un medic are la dispoziție două teste de diagnostic: ultrasunete transvaginale și testul de sânge cu antigen 125. Ambele au importante limitări. 
Testul cu ultrasunete permite medicului să caute tumori în uter și ovare, dar nu poate indica dacă o inflamație este canceroasă.
Celălalt test stabilește nivelurile markerului de cancer ovarian în sânge. Problema este că nivelurile ridicate ale acestui antigen sunt prezente și la persoane cu alte boli care nu au legătură cu asta.
Autorii noului studiu, care a fost publicat în Biochemical and Biophysical Research Communications, observă că „nivelurile de ser CA-125 pot fi ridicate și la boli care nu sunt onclogice, cum este endometrioza, sarcina, chisturi ovariene, boala pelvică inflamatorie, hepatită, ciroză și în faza foliculară a ciclului menstrual“.
Din acest motiv, cercetătorii au încercat să dezvolte un test de sânge mai precis, care să depisteze cancerul ovarian. Echipa de oameni de știință provine de la Griffith University in Gold Coast și University din Adelaide, ambele din Australia.

Nou test de sânge a îmbunătățit precizia

Specialiștii de la Universitatea din Adelaide au identificat prima dată o toxină bacteriană care le permite să urmărească celulele canceroase umane. Această toxină poate recunoaște lanțul anormal de zaharuri care apare pe suprafața celulelor canceroase. Apoi, acestea sunt eliberate în vasele de sânge.

Echipa din spatele acestui studiu a creat o subunitate inofensivă a acestei toxine. Aceasta ar putea eticheta mai eficient zaharurile sin mostrele de sânge colectate de la bolnavii cu cancer ovarian.

Potrivit rezultatelor, noul test de sânge a detectat niveluri semnificative ale markerului de cancer în 90% din mostrele de la oameni cu stadiul 1 de cancer ovarian și 100% din mostrele de la cei cu cancer în stadiu avansat. Testul nu a depistat în nicio probă de sânge de la participanți sănătoși, care au servit drept segmentul de control.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.